Rezumat.
Standartul de aur de tratament al chisturilor odontogene maxilare este metoda de enucleare sau chistectomie. Deşi această metodă
este frecvent utilizată, ea comportă unele neajunsuri: este traumatică, risc crescut de lezare
a formaţiunilor anatomice adiacente (canal
mandibular, sinus maxilar, cavitatea nazală)
sau a fasciculului vasculo-nervos a dinţilor
limitrofi formaţiunii, este limitată la pacienţii
cu patologii cronice concomitente decompensate. De aceea, în cazul chisturilor de dimensiuni mari (peste 3 cm), mai frecvent se recurge
la metode minim invazive (decompresie cu
aspiraţie sau marsupializare). Prin urmare,
în acest articol, autorii au descris tratamentul unui caz clinic de chist odontogen suprainfectat gigant al mandibulei cu utilizarea în
premieră a unui dispozitiv special de decompresie şi aspiraţie, confecţionat individual
din acrilat. În rezultat, cavitatea chistică s-a
micşorat în volum, iar fenomenul de apoziţie
osoasă a contribuit la îndepărtarea formaţiunii de conţinutul canalului mandibular, ceea
ce a permis înlăturarea resturilor de membrană chistică fără lezarea lui, evitând riscul de
instalare a paresteziei ulterioare.
Summary.
The golden standard treatment for odontogenic cysts of the jaws is the method of enucleation or cystectomy. Although this method
is commonly used, it has some disadvantages:
it is traumatic, there is a high risk of damage
to adjacent anatomical structures (mandibular canal, maxillary sinus, nasal cavity) or to
the vascular-nervous bundle of the teeth adjacent to the formation, and it is limited to
patients with concomitant decompensated
chronic pathologies. Therefore, in the case of
large-sized cysts (over 3 cm), minimally invasive methods (decompression with aspiration or marsupialization) are more frequently
used. Therefore, in this article, the authors
described the treatment of a clinical case of
a giant infected odontogenic cyst of the mandible, using for the first time a special decompression and aspiration device, individually
made of acrylate. As a result, the cystic cavity decreased in volume, and the process of
bone apposition contributed to the removal
of the formation from the mandibular canal
content, which allowed the removal of the remaining cystic membrane without damaging
it, avoiding the risk of subsequent paresthesia.
