Rezumat.
Patologiile inflamatorii ale oaselor faciale reprezintă o situație anevoiasă care alterează atât integritatea și funcționalitatea structurilor anatomice, cât și starea generală a pacienților. Osteomielita maxilarelor este cea mai frecventă afecțiune inflamatorie osoasă în regiunea oro-maxilo-facială. Dezvoltarea osteomielitei este determinată predominant de factorul odontogen, posttraumatic și toxic. De asemenea, un rol semnificativ este datorat scăderii rezistenței organismului, cu favorizarea evoluției procesului distructiv-necrotic. Imunosupresia organismului este rezultatul persistenței factorilor predispozanți, precum bolile concomitente (diabetul zaharat, displazia fibroasă, malignitatea) sau obiceiurilor vicioase reprezentate de consumul excesiv de alcool sau dependența de droguri. Cu scopul stabilirii diagnosticului osteomielitei și planului de tratament, este necesară utilizarea metodelor paraclinice, atât imagistice cât și de laborator. Cel mai frecvent folosită fiind radiografia panoramică, tomografia computerizată, imagistica prin rezonanță magnetică care permit determinarea focarului infecțios, localizarea și afectarea în raport cu structurile anatomice adiacente.
Summary.
Inflammatory pathologies of the facial bones
represent a difficult situation that alters both
the integrity and functionality of the anatomical
structures, as well as the general condition
of the patients. Osteomyelitis of the jaws is the
most common inflammatory bone disease in the
oro-maxillo-facial region. The development of
osteomyelitis is predominantly determined by
the odontogenic, posttraumatic and toxic factor.
Also, a significant role is due to the decrease in
the body’s resistance, favoring the evolution of
the destructive-necrotic process. The body’s immunosuppression
is the result of the persistence
of predisposing factors, such as concomitant
diseases or vicious habits represented by excessive
alcohol consumption or drug addiction.
In order to establish the diagnosis of osteomyelitis
and the treatment plan, it is necessary to
use paraclinical methods, both imaging and laboratory.
The most frequently used are panoramic
radiography, computed tomography, and magnetic
resonance imaging, which allow the determination
of the infectious focus, its location and
the damage in relation to the adjacent anatomical
structures.
