Introducere. Ingineria genetică, o ramură a biotehnologiei, a deschis noi orizonturi în domeniul științei și tehnologiei, oferind posibilități nemaivăzute de manipulare și modificare a organismelor vii. Cu toate acestea, aceste progrese au adus cu sine și numeroase dileme bioetice. Scopul lucrării. Această lucrare își propune să prezinte o cercetare detaliată asupra aspectelor bioetice în ingineria genetică, evidențiind elementele cheie care unesc profesioniștii din domeniul medical, cu accent pe implicațiile acestora în cadrul comunității academice a USMF „Nicolae Testemițanu” Material și metode . S-au utilizat chestionare și informații de specialitate pentru a justifica rezultatele cercetărilor. Studiul este realizat pe baza a 20 de surse științifice publicate în bazele de date GoogleScholar, PubMed, Elsevier. Rezultate. Bioeti ca în ingineria genetică este fundamentul unei practici med icale responsabile și etice. De la primele cercetări și până la aplicarea practică a rezultatelor, profesioniștii din domeniul medical sunt ghidați de principiile bioetice. Acestea stau la baza formării abilităților de comunicare necesare în relația medic-pacient și contribuie la dezvoltarea unor relații interumane solide. Principalele probleme etice complexe sunt cele legate de consimțământul informat, justiția distributivă, respectul pentru autonomie și demnitatea umană, precum și riscurile potențiale pentru sănătate și mediu. Concluzii. Aspectele bioetice ale ingineriei genetice sunt esențiale în cadrul comunității medicale naționale a Republicii Moldova și în practica viitorilor specialiști care sunt formați în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” Multitudinea de activități de cercetare și practică medicală la care sunt implicați profesioniștii din domeniul medical demonstrează necesitatea de a avea o înțelegere profundă a bioeticii în ingineria genetică.
Background. Genetic engineering, a branch of biotechnology, has opened new horizons in the field of science and technology, offering unprecedented possibilities for manipulating and modifying living organisms. However, these advances have also brought with them numerous bioethical dilemmas. The purpose of the work. This paper aims to present detailed research on bioethical aspects in genetic engineering, highlighting the key elements that unite medical professionals, regardless of the country of origin, with an emphasis on their implications within the academic com munity of USMF „Nicolae Testemițanu” Material and meth ods. Questionnaires and expert information were used to justify the research results. The study is based on 20 scientific sources published in the GoogleScholar, PubMed, Elsevier databases. Results. Bioethics in genetic engineering is the foundation of responsible and ethical medical practice. From the first research to the practical application of the re sults, medical professionals are guided by bioethical princi ples. They form the basis of the formation of the necessary communication skills in the doctor-patient relationship and contribute to the development of solid interpersonal relationships. The main complex ethical issues are those related to informed consent, distributive justice, respect for autonomy and human dignity, as well as potential risks to health and the environment. Conclusions. The bioethical aspects of genetic engineering are essential within the national medical community of the Republic of Moldova and in the practice of future specialists who are trained within USMF „Nicolae Testemițanu” The multitude of research and medical practice activities in which medical professionals are involved demonstrates the need for a deep understanding of bioethics in genetic engineering.