Introducere. Comunicarea oro-sinuzală poate fi o complicație a extracțiilor dentare din zona posterioară sau o
condiție inevitabilă în cazul extracțiilor dentare cu rădăcini
care penetrează planșeul sinusului maxilar. Leziunile periapicale extinse la rândul lor pot de asemenea să resoarbă
podeaua sinuzală. Evaluarea paraclinică și abordările chirurgicale adecvate sunt principalii factori care influențează
succesul tratamentului. Scopul lucrării. Evaluarea comparativă a plastiei comunicării oro-sinuzale folosind lambourile vestibulare și palatinale pediculate. Material și metode.
Studiul s-a efectuat pe 5 pacienți (4 bărbați și 1 femeie) cu
vârste cuprinse între 45 și 70 de ani, cu comunicări oro-sinuzale (COS) post-extracționale apărute la nivelul molarilor (4
cazuri) și premolarilor (1 caz). În 3 din cele 5 cazuri, COS a
fost neașteptată. În 2 cazuri, tratamentul chirurgical a fost
efectuat după 2 – 3 săptămâni post-extracțional, din cauza
stării țesutului moale din jurul alveolei, în timp ce în celelalte 3 cazuri în aceeași intervenție chirurgicală. În 3 cazuri,
închiderea a fost realizată utilizând un lambou vestibular,
suturat în dublu strat, folosind suplimentar și membrane
de A-PRF. În 2 cazuri, un țesut subepitelial palatinal a fost
pregătit cu pedicul și suturat peste alveolă către mucoasa
bucală. Evaluarea vindecării s-a efectuat săptămânal în prima lună și după 6 luni. Rezultate. După intervenție, în 4
cazuri s-a înregistrat epistaxis minor în primele 24 de ore.
Edemul postoperator a crescut în primele 72 de ore la pacienții cu plastie cu lambou vestibular. În cazul lamboului
palatinal pediculat, s-a observat un edem nesemnificativ.
Epitelizarea s-a încheiat în decurs de 3 săptămâni postoperator. La 6 luni după plastie, evaluarea țesutului moale a prezentat o calitate mai bună a mucoasei în cazul abordării palatinale în comparație cu cea vestibulară, datorită prezenței
mucoasei mobile pe vârful crestei la pacienții din urmă.
Cu toate acestea, plastia comunicării oro-sinuzale folosind
lamboul vestibular a fost mai ușoară din punct de vedere
tehnic decât cea palatinală. Concluzii. Închiderea comunicării oro-sinuzale folosind lamboul vestibular a prezentat
rezultate bune și previzibile. Cu toate acestea, dacă calitatea
țesuturilor moi obținute pe vârful crestei este relevantă
pentru ulterioarele reabilitări protetice sau implanto-protetice, ar trebui de optat pentru lamboul palatinal pediculat,
deoarece această plastie nu reduce cantitatea de mucoasă
keratinizată
Background. Oroantral communication can be ever a complication of posterior teeth extractions or an unavoidable
condition in case of teeth extractions with roots penetrating
in maxillary sinus floor. Moreover, extended periapical lesions can also resorb the sinus floor. The paraclinical evaluation and appropriate surgical approaches are the main
factors influencing the treatment success. Objective of the
study. Comparative evaluation of oroantral communication
closure using buccal and palatal pedicle flaps. Material and
methods. The study was axed on 5 patients (4 men and 1
woman) aged between 45 and 70 years old with postextractional oroantral communications (OAC) occurred at the
level of molars (4 cases) and premolars (1 case). In 3 out
of 5 cases the OAC was unexpected. In 2 cases the surgical
treatment was performed after 2 to 3 weeks postextractional due to the condition of soft tissue around the socket,
while in the other 3 cases in the same surgery. In 3 cases,
the closure was performed using buccal flap sutured in
double layer, using also PRF membranes. In 2 cases, palatal
subepithelial tissue was prepared with pedicle and sutured
over the socket to the buccal mucosa. The healing evaluation was performed weekly in the first month and after 6
months. Results. After the surgery, in 4 cases, small epistaxis was reported in the first 24 hours. Postoperative edema
increased in the first 72 hours in patients with buccal flap
approach. In the case of the palatal pedicle flap, insignificant
edema was observed. The epithelization ended in the period of 3 weeks postoperative. At 6 months postoperative, the
evaluation of soft tissue showed better mucosa quality in
case of palatal approach in comparison with the buccal ones
because of mobile mucosa presence on the top of the crest
in patients with buccal flap closure. However, the surgical
technique using buccal flap was technically easier than the
palatal one. Conclusion. The closure of the oroantral communication using buccal flap showed good and predictable
results. However, if the quality of the obtained soft tissue
on the top of the crest is relevant for further prosthetic or
implant-prosthetic rehabilitations, the palatal pedicled flap
should be taken into consideration, because this approach
does not decrease the amount of keratinized mucosa.
