Introducere. Despicăturile palatinale sunt un grup eterogen de malformații congenitale multifactoriale ale feței, caracterizate prin absența de substanță la nivelul palatului cavității bucale. Complexitatea terapeutică este determinată de dificultăți fiziologice, fizionomice, abnormalități dento-faciale și ortodontice. Scopul lucrării. Include re abilitarea pacientului prin tratament chirurgical-funcțional și pune în evidență necesitatea abordării interdisciplinare a despicăturilor palatine pentru recuperarea ulterioară pe termen lung. Material și metode. Datele anamnestice, clinice și paraclinice au fost prelevate din fișa medicală. Pacienții au fost investigați prin electrocardiografie, tomogra fie computerizată cerebrală și pulmonară. Cazurile similare au fost studiate din literatura de specialitate. Cu ajutorul compasului și riglei s-a determinat dimensiunile defectelor palatinale. Rezultate. 5 pacienți în vârstă de 1-1,5 ani cu de spicături palatinale au fost internați în secția de chirurgie pediatrică, cu dereglări funcționale la deglutiție, fonație și vorbire. Pacientul s-a prezentat la fereastra terapeutică și a fost eligibil pentru tratament chirurgical-funcțional, conform protocolului. De la aria interincisivală până la uvula palatului moale s-a măsurat cu o ață pre-și postoperator di mensiunea antero-posterioară a palatului. În mediu aceasta este 4,8 cm pre- și 5,8-6 cm postchirurgical, rezultând o alungire palatinală. Crearea și alungirea uvulei sunt premise a unei reabilitări funcționale. Pentru aceasta s-a folosit metoda chirurgicală standartă implicând unele elemente cu modificări propuse în cadrul catedrei chirurgie OMF. Concluzii. Pacientul cu despicături-labio-maxilo-palatinale trece printr-un tratament complex, pe termen lung, atât preoperator cât și postoperator, din acest motiv se acordă suport terapeutic multidisciplinar pe întreaga perioadă de recuperare.
Background. Cleft palates are an associated group of multifactorial congenital malformations of the face, marked by tissues in the baby’s mouth not fusing properly. Therapeutic complexity is based on physiological, physiognomic, speech difficulties and orthodontic abnormalities. Objective of the study. Rehabilitation of the patient with cleft palate through surgical-functional treatment, highlighting the need of an interdisciplinary approach for further long-term recovery . Material and methods. Anamnestic, clinical and paraclinical data were taken from the medical record. The patient underwent electrocardiography, lung X-ray and brain and lung computed tomography (CT). Literature on similar cases were studied. A divider and a ruler were used to determine palatal defect sizes. Results. Five patients aged 1-1.5 years with cleft palates were admitted to the pediatric surgery department, presenting with functional disorders such as swallowing, phonation, and speech difficulties. The patients underwent surgical-functional treatment according to the protocol. The anterior-posterior dimension of the palate was measured with a thread from the interincisal area to the uvula of the soft palate. On average, it was 4.8 cm preoperative and 5.8-6 cm postoperative, indicating pal atal lengthening. The creation and elongation of the uvula are aims for functional rehabilitation. The standard surgical method was used with some modifications proposed by the OMF surgery department. Conclusions. Patients with cleft lip-maxillo-palatine undergo complex, long-term treat ment, both pre- and postoperative. For this reason, multidisciplinary therapeutic support is provided throughout the recovery period.
