Introducere. Comunicarea oro-sinusală (COS) reprezintă o
fistulă patologică între cavitatea bucală și sinusul maxilar.
Metodele actuale de reconstrucție tisulară pot prezenta o
serie de dezavantaje. Ca urmare, apare necesitatea identificării unor noi metode, mai simple și sigure. În prezent, utilizarea corpului adipos bucal (CAB) în medicina autohtonă
este limitată. Scopul. Studierea posibilității utilizării CAB
pentru închiderea COS, determinarea avantajelor în comparație cu metodele tradiționale. Material și metode. La
pacienta A/51 clinic și radiologic s-a depistat COS la nivelul d16 de aprox. 6x10mm. S-a decis închiderea cu lamboul
bucal după Rerhmann și utilizarea CAB. S-a excizat epiteliul înconjurător la nivelul fistulei, s-a decolat lamboul muco-periostal trapezoidal vestibular, bont s-a evidențiat bula
Bichat, tracționată spre mucoasa palatină și suturată de ea.
Lamboul după mobilizare, periostotomie și deepitelizare
s-a deplasat în buzunarul creat în mucoasa palatină și suturat în 2 straturi. Rezultate. Perioada postoperatorie fără
complicații. Suturile au fost suprimate la a 7-a zi postoperator. Examenul clinic peste 1 lună a demonstrat o vindecare
bună, radiologic - fără patologii în sinusul maxilar, complexul osteomeatal funcțional. Deplasarea unilaterală a CAB nu
a dus la asimetria feței. Poziționarea anatomică favorabilă
a corpului Bichat, prezența discretă a inervației, lipsa unor
dificultăți tehnice semnificative a servit la utilizarea lui în
calitate de lambou suplimentar pentru sporirea siguranței,
iar prezența conform unor surse a celulelor stem îl face
un promotor de regenerare important. Concluzii. O bună
vascularizație crește viteza de vindecare și reduce riscul de
apariție a necrozei și respingerii transplantului. Astfel, utilizarea CAB pe pedicul ca transplant subepitelial reprezintă
o metodă predictibilă, ușoară și bine tolerată, care provoacă
un număr minim de complicații.
Background. Oroantral communication (OAC) represents
a pathological fistula between the oral cavity and the maxillary sinus. Current methods of tissue reconstruction may
have several disadvantages. Thus, there is a need to identify
new simpler and safer methods. Currently, the use of buccal
fat pad (BFP) in domestic medicine is limited. Objectives.
To study the possibility of using BFP for closing OAC, and to
determine its advantages compared to traditional methods.
Material and methods. Patient A/51 was clinically and radiologically diagnosed with a 6x10 mm OAC at the level of
tooth d16. It was decided to close it using the buccal fat pad
(BFP) according to the Rehrmann technique. The surrounding epithelium of the fistula was excised, a trapezoidal vestibular mucoperiosteal flap was raised, the Bichat’s fat pad
was identified and mobilized towards the palatal mucosa
and sutured. After mobilization, periosteotomy, and deepithelization, the flap was positioned into the pocket created
in the palatal mucosa and sutured in 2 layers. Results. The
postoperative period was uneventful. The sutures were removed on the 7th day. Clinical examination after 1 month
showed good healing, radiologically - no pathologies in the
maxillary sinus or the osteomeatal complex. Unilateral displacement of the buccal fat pad did not lead to facial asymmetry. The favorable anatomical position of the Bichat’s fat
pad, discreet presence of innervation, absence of significant
technical difficulties supported its use as an additional flap
to enhance safety. Moreover, its reported presence of stem
cells makes it an important promoter of regeneration according to some sources. Conclusions. Good vascularization increases healing speed and reduces the risk of necrosis and transplant rejection. Therefore, using the buccal fat
pad as a subepithelial pedicled transplant is a predictable,
straightforward, and well-tolerated method that causes
minimal complications.
