Introducere. Traumatismele cranio-faciale au un impact
negativ atât la nivelul formațiunilor locale, cât și generale
din punct de vedere funcțional și estetic. Scopul lucrării.
Identificarea celor mai eficiente metode clinice și paraclinice
pentru stabilirea unui diagnostic corect in cazul pacienților
cu traumatisme cranio-faciale. Material și metode. Studiul
este bazat pe analiza publicațiilor naționale și internaționale
PubMed, Google Scholar, Google Academic si Libuniv catalog. Rezultate. Pentru analiza severității și stabilirea unui
diagnostic prezumtiv a fost necesar să fie realizată tomografia computerizată în scopul aprecierii tipurilor de fracturi
(localizare, extindere) și prezența/absența implicării structurilor învecinate traumatismului complexului cranio-facial.
Ulterior, s-a recurs la imagistica prin rezonanță magnetică
pentru vizualizarea leziunilor țesuturilor moi și integritatea
lor în asociere cu defectele țesutului osos prezente. Stabilirea diagnosticului precis și planificarea tratamentului complex au dus la rezultate funcționale și estetice superioare,
astfel mărind rata de succes și asigurând o recuperare mai
sigură și eficientă. Concluzii. Metodele moderne de diagnostic pentru traumatismele complexului cranio-facial au
pus la dispoziție diverse instrumente și tehnici avansate
care au facilitat o evaluare detaliată și exactă a leziunilor.
Integrarea imagisticii medicale, tehnologiilor 3D, monitorizării și evaluării interdisciplinare a garantat un diagnostic
complet și o planificare eficientă a tratamentului. Colaborarea multidisciplinară este capabilă să asigure o abordare
centrată asupra gestionării traumatismelor, contribuind,
astfel la obținerea unui prognostic favorabil.
Background. Craniofacial trauma has a negative impact on
both local and general functional and aesthetic formations.
Objective of the study. Identify the most effective clinical
and paraclinical methods to establish a correct diagnosis in
patients with craniofacial trauma. Material and methods.
The study is based on analysis of national and international
PubMed, Google Scholar, Google Academic and Libuniv catalog publications. Results. In order to analyze the severity
and establish a presumptive diagnosis, it was necessary to
perform a CT scan in order to assess the types of fractures
(location, extension) and the presence/absence of involvement of structures adjacent to the trauma of the craniofacial
complex. Subsequently, magnetic resonance imaging was
used to visualize soft tissue lesions and their integrity in
association with the bone tissue defects present. Accurate
diagnosis and complex treatment planning resulted in superior functional and aesthetic outcomes, thus increasing the
success rate and ensuring a safer and more effective recovery. Conclusions. Modern diagnostic methods for trauma
to the craniofacial complex have provided various advanced
tools and techniques that have facilitated detailed and accurate assessment of injuries. The integration of medical imaging, 3D technologies, interdisciplinary monitoring and assessment has ensured a comprehensive diagnosis and effective treatment planning. Multidisciplinary collaboration is
able to ensure a focused approach to trauma management,
thus contributing to a favorable prognosis.
