Introducere
Sindroamele autoinflamatoare sunt boli rare, caracterizate prin inflamație cronică și recurentă a diferitelor țesuturi și organe. Sindromul VEXAS (Vacuoles, E1 enzyme, X-linked, Autoinflammatory, Somatic)
este o afecțiune recent descrisă, caracterizată de mutații genetice în gena UBA1 și manifestări cutanate și
sistemice variate [1, 2].
Scopul acestui articol este de a sublinia importanța recunoașterii sindromului VEXAS la pacienții care
prezintă simptome cutanate și sistemice recurente și nediagnosticate, evidențiind necesitatea unui diagnostic genetic precoce și a unui management adecvat, în vederea îmbunătățirii prognosticului și calității vieții
pacienților afectați de această afecțiune rară și complexă.
Prezentare de caz
Pacientul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, se prezintă cu o gamă variată de simptome, inclusiv
erupții nodulare dolore, hiperemiate, de diferite dimensiuni în regiunea fetei, capului, edem la nivelul
buzelor și feței, xerostomie, disfagie la lichide, artralgii în zonele radiocarpiene și metatarsofalangiene,
mialgii și parestezii. Istoricul bolii continuă de 5 ani, cu exacerbări și complicații, inclusiv pneumonie
bilaterală și febră persistentă. Statutul dermatologic se manifestă prin leziuni cronice în acutizare de
tip inflamator, simetrice la nivelul feței, capului și gâtului, reprezentate prin noduli dolori, eritematoși,
angioedem al buzelor și periorbital, precum și vasculită la nivelul membrelor inferioare. Paraclinic, la
biopsia cutanată, s-au evidențiat hiperkeratoză ușoară, vasculită leucocitoclazică a vaselor mici în derm,
infiltrat cu histiocite, zone de necroză, extinderea infiltratului în jurul anexelor și țesutul subcutanat. S-a efectuat analiza genetică prin metoda EDTA/NGS: gena UBA1 asociată sindromului inflamator VEXAS a
fost analizată pentru toate regiunile codante și necodante. A fost detectată varianta patogenă UBA1 cu
mutație la nivelul Met41. Varianta Met41Leu este asociată sindromului VEXAS și are risc crescut pentru
dezvoltarea sindromului Sweet. Pe baza datelor anamnestice și a examenului clinic și paraclinic, s-a pus
diagnosticul de sindrom autoinflamator VEXAS cu manifestări cutanate și sistemice. Tratamentul a constat
din Metilprednisolon 4 mg, 5 tabl/zi, timp de 10 zile, cu reducerea ulterioară a dozei cu 1/4 tabl/fiecare
10 zile, pana la 4 tabl/zi, Sol. Methotrexate 10mg-1ml i/m., 1 inj/săptămâna, cu monitorizarea toxicității
hepatice lunar, Acid folic 5mg/zi.
Discuții
Cazul clinic evidențiază importanța diagnosticului genetic, dat fiind faptul că sindromul VEXAS prezintă simptome care se suprapun peste alte boli autoimune și inflamatorii, ceea ce face diagnosticul bazat
doar pe simptome clinice foarte dificil. Testarea genetică poate confirma prezența mutațiilor specifice în
gena UBA1, oferind astfel un diagnostic definitiv, și ulterior o abordare eficientă și orientată spre pacient,
gestionarea personalizată a boli, evitarea tratamentelor inadecvate, precum și consilierea genetică în
familia pacientului.
Concluzii
Particularitățile cazului prezentat subliniază importanța recunoașterii sindromului VEXAS în contextul pacienților cu simptome cutanate și sistemice recurente și nediagnosticate. Diagnosticul genetic și
managementul adecvat sunt esențiale pentru îmbunătățirea prognosticului și calității vieții pacienților
cu această afecțiune rară și complexă. Mai multe studii sunt necesare pentru a înțelege mai bine patogeneza și tratamentul acestei boli, pentru a oferi o îngrijire mai eficientă și personalizată pacienților cu
sindrom VEXAS.
Introduction
Autoinflammatory syndromes are rare diseases characterized by chronic and recurrent inflammation of
various tissues and organs. VEXAS syndrome (Vacuoles, E1 enzyme, X-linked, Autoinflammatory, Somatic) is
a recently described condition characterized by genetic mutations in the UBA1 gene and varied cutaneous
and systemic manifestations [1,2].
This article aims to emphasize the importance of recognizing VEXAS syndrome in patients presenting
with recurrent and undiagnosed cutaneous and systemic symptoms, highlighting the need for early genetic
diagnosis and appropriate management to improve the prognosis and quality of life of patients affected by
this rare and complex condition.
Case Presentation
The patient, a 65-year-old male, presents with a wide range of symptoms, including painful erythematous nodular eruptions of varying sizes in the facial region, lip and facial swelling, xerostomia, dysphagia to liquids, arthralgia in the radiocarpal and metatarsophalangeal areas, myalgia, and paresthesia. The disease
history extends over 5 years, with exacerbations and complications, including persistent fever. Dermatological status shows chronic inflammatory lesions exacerbating symmetrically on the face, head, and
neck, represented by painful nodules, erythematous angioedema of the lips and periorbital region, as well
as vasculitis on the lower limbs. Paraclinical findings include a skin biopsy showing mild hyperkeratosis,
leukocytoclastic vasculitis of small vessels in the dermis, histiocytic infiltration, necrotic areas, and extension
of the infiltrate around the adnexa and subcutaneous tissue. Genetic analysis using EDTA/NGS methods
revealed a pathogenic variant in the UBA1 gene associated with VEXAS syndrome, with a Met41 mutation.
The Met41Leu variant is associated with VEXAS syndrome and carries a high risk for developing Sweet
syndrome. Based on anamnesis data, clinical examination, and paraclinical findings, a diagnosis of VEXAS
Autoinflammatory Syndrome with cutaneous and systemic manifestations was made. Treatment consisted
of Methylprednisolone 4mg, 5 tablets/day for 10 days, with subsequent dose reduction by 1/4 tablet every
10 days to 4 tablets/day, Sol. Methotrexate 10mg-1ml i/m, 1 injection/week, with monthly hepatic toxicity
monitoring, and Folic Acid 5mg/day.
Discussion
The clinical case demonstrates the importance of genetic diagnosis, as VEXAS syndrome presents
symptoms overlapping with other autoimmune and inflammatory diseases, making diagnosis based solely on clinical symptoms very difficult. Genetic testing can confirm the presence of specific mutations in
the UBA1 gene, thus providing a definitive diagnosis, allowing for an effective, patient-centered approach,
personalized disease management, avoidance of inappropriate treatments, and genetic counseling for the
patient’s family.
Conclusion
The peculiarities of the presented case underscore the importance of recognizing VEXAS syndrome
in the context of patients with recurrent and undiagnosed cutaneous and systemic symptoms. Genetic
diagnosis and appropriate management are essential for improving the prognosis and quality of life
of patients with this rare and complex condition. Further studies are needed to better understand the
pathogenesis and treatment of this disease to provide more effective and personalized care for patients
with VEXAS syndrome.
