Introducere
Infecțiile urogenitale majore sunt cele provocate de Neisseria gonorrhoeae și Chlamydia trachomatis,
având potențialul ascendent de a afecta primar uretra și endocervixul. În același timp, în două treimi din
cazuri, infecțiile urogenitale sunt cauzate de alți agenți patogeni, inclusiv bacterii, protozoare, levuri și viruși.
Aceste infecții au adesea o evoluție cronică și recurentă, cu localizare primară uretrală și vaginală, diminuând
semnificativ calitatea vieții pacienților. Tratamentul sindromic al acestor infecții nu este suficient în multe
cazuri. Stabilirea etiologiei infecțiilor urogenitale non-gonococice/non-clamidiozice și instituirea unui tratament adecvat pot reprezenta o provocare în practica medicală.
Scopul lucrării
Studierea spectrului etiologic al infecțiilor bacteriene non-gonococice și non-chlamidiozice în cazurile
de uretrită și leucoree vaginală, în vederea optimizării conduitei terapeutice.
Materiale și metode
Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 2132 de pacienți consultați la Spitalul Raional Anenii Noi în
perioada 2019-2023, fiind examinați de medicul dermatovenerolog în 944 de cazuri și de medicul obstetrician-ginecolog în 1188 de cazuri. Metoda de laborator aplicată a fost cultura pe mediul cu agar-agar sau
geloză-sânge.
Rezultate
Din cele 2132 de persoane examinate, 1228 (57,6%) au prezentat semne de secreție uretrala și/sau vaginală. Spectrul infecțiilor bacteriene depistate la pacienții cu semne clinice a fost următorul: Stafilococcus
aureus – 214 (17,4%); Stafilococcus haemolyticus – 226 (18,4%); Streptococcus pyogenes – 11 (0,9%); alți
Streptococcus spp.– 64 (5,2%); Enterococcus – 306 (24,9%); Escherichia coli – 210 (17,1%), Klebsiella spp. – 112
(9,1%), Proteus spp. – 78 (6,4%), alte bacterii – 7 (0,6%). Prezența a doua infecții a fost stabilită în aproximativ
40% dintre cazuri.
Discuții
Infecțiile bacteriene non-gonococice/non-clamidiozice, ocazional numite si infecții non-specifice
ale tractului urinar, sunt considerate o cauză comună a uretritelor/prostatitelor și a vulvovaginitelor.
Etiologia reală a uretritelor și a vaginitelor în perioada actuală rămâne greu de stabilit, din cauza faptului
că o bună parte dintre pacienți aplică autotratamentul pentru secrețiile uretrale și vaginale sau acestea
sunt tratate sindromic de către medicii de familie sau asistenții medicali. Eșecul acestor tratamente și
persistența semnelor clinice îndreaptă pacienții către serviciul medical specializat, apt să stabilească
etiologia afecțiunilor urogenitale inflamatorii. Studiul a arătat ponderea dominantă de 42% a infecțiilor
enterococice, inclusiv cu escherichia, urmate de infecțiile stafilococice cu 35,8%. A fost stabilită ponderea
de aproximativ 40% a polimicrobismului bacterian, depistat în infecțiile urogenitale bacteriene non-gonococice/non-clamidiozice.
Introduction
Major urogenital infections are those caused by Neisseria gonorrhoeae and Chlamydia trachomatis,
with the potential for ascending urethral and primary endocervical involvement. At the same time, in 2/3
of cases, urogenital infections are caused by other germs, including bacteria, protozoa, yeasts, and viruses.
These often have a chronic and recurrent course, with primary urethral and vaginal localization, significantly
diminishing patients’ quality of life. Syndromic treatment of these infections is not sufficient in many cases.
Establishing the etiology of non-gonococcal/non-chlamydial urogenital infections and instituting appropriate treatment can be a challenge in medical practice.
Researchers aim was to study the etiological spectrum of non-gonococcal and non-chlamydial bacterial
infections in urethritis/vaginal discharge with the aim of optimizing their management.
Material and methods
The study was conducted on 2132 patients seen at Anenii-Noi District Hospital between 2019 and 2023,
with 944 cases examined by a dermatovenereologist and 1188 cases by an obstetrician-gynecologist. The
laboratory method applied was culture on blood agar or gelatin-blood medium.
Results
Out of 2132 examined individuals, 1228 (57.6%) had signs of urethral and/or vaginal discharge. The
spectrum of bacterial infections detected in patients with clinical signs was as follows: Staphylococcus aureus - 214 (17.4%); Staphylococcus haemolyticus - 226 (18.4%); Streptococcus pyogenes - 11 (0.9%); other
Streptococcus spp. - 64 (5.2%); Enterococcus - 306 (24.9%); Escherichia coli - 210 (17.1%); Klebsiella spp. - 112
(9.1%); Proteus spp. - 78 (6.4%); other bacteria - 7 (0.6%). The presence of dual infections was established in
approximately 40% of cases.
Discussion
Non-gonococcal/non-chlamydial bacterial infections, occasionally referred to as nonspecific urinary
tract infections, are considered a common cause of urethritis/prostatitis and vulvovaginitis. The actual etiology of urethritis and vaginitis remains difficult to establish nowadays, as a significant portion of patients
self-medicate for urethral and vaginal discharges or are treated syndromally by family doctors or nurses.
The failure of these treatments and the persistence of clinical signs direct patients to specialized medical
services capable of establishing the etiology of inflammatory urogenital conditions. The study showed the
dominant proportion of enterococcal infections at 42%, including those with Escherichia, closely followed
by staphylococcal infections at 35.8%. The study also established a proportion of approximately 40% for
bacterial polymicrobialism detected in non-gonococcal/non-chlamydial urogenital bacterial infections.
