Introducere. Trauma pelvină este una dintre cele mai dificile probleme în chirurgia traumatismelor, iar frecvenţa sa este de 3-7% din numărul total de leziuni musculo-schelet-ice. Fracturile oaselor pelvine se datorează, de obicei, unui traumatism cu energie cinetică mare: accidente rutiere, ca-tatraumatisme. Scop. Scopul lucrării a fost de a prezenta şi introduce în practica clinică a diferitor metode de stabilizare internă pelvină şi evaluarea rezultatelor tratamentului chirurgical. Material şi metode. În studiu au fost incluşi 120 pacienţi, trataţi în perioada anilor 2018-2025, în cadrul Institutului de Medicină Urgentă, Chişinău, Republica Moldova, şi supravegheaţi în dinamică care au fost trataţi chirurgical prin diferite metode de osteosinteză internă: plăci înşurubate, şuruburi percutanate, sacroplastie, fixare spino-pelvină. Rezultate. Au fost utilizate în dependenţă de tipul fracturilor diferite metode de fixare internă atât singulare cît şi combinate. S-a introdus în practica clinică tratamentul chirurgical etapizat, cât şi unimomentan. S-a solidificat echipa chirurgicală. După efectuarea osteosinte-zei interne la toţi pacienţii s-a format bloc osos satisfăcător, care a fost evaluat radiologic, în dinamică. Pe perioada de supraveghere la 4 pacienţi au fost înregistrate complicaţii mecanice iar la 6 complicaţii septice care au fost rezolvate. 10 pacienţi cu fracturi acetabulare osteosintetizate au fost protezaţi. Toţi pacienţii sau întors la activitatea cotidiană. Concluzii. Metodele de fixare internă au permis o stabilizare fermă a leziunilor, evidenţiind o rată scăzută a morbidităţii, comparativ cu metodele de osteosinteză externă a fracturilor de bazin. Aceasta a permis efectuarea intraoper-atorie a reducerilor osoase şi a permis formarea unui bloc osos satisfăcător.
Introduction. Pelvic trauma is one of the most difficult problems in trauma surgery, and its frequency is 3-7% of the total number of musculoskeletal injuries. Pelvic bone fractures are usually due to high kinetic energy trauma: road accidents, falling from height. Objective. The purpose of the paper was to present and introduce into clinical practice different methods of internal pelvic stabilization and the evaluation of the surgical treatment results. Material and methods. The study included 120 patients, treated between 2018-2025, at the Institute of Emergency Medicine, Chisinau, Republic of Moldova, and monitored in dynamics who was surgically treated using various methods of ORIF: plates, percutaneous screws, sacroplasty, spino-pelvic fixation. Results. Depending on the type of fractures, different methods of internal fixation, both single and staged, were used. Staged and single-moment surgical treatment was introduced into clinical practice. The surgical team was solidified. After performing ORIF in all patients, a satisfactory fusion was formed, which was evaluated radiologically in dynamics. During the surveillance period, mechanical complications were recorded in 4 patients and septic complications were resolved in 6. 10 patients with fixed acetabular fractures had hip replacement 9 month after trauma. All patients returned to daily activity. Conclusion. Internal fixation methods allowed firm stabilization of the lesions, showing a low morbidity rate, compared to external osteosynthesis methods of pelvic fractures. This allowed intraoperative bone reductions and allowed the formation of a satisfactory bone block.
