Introducere. Studiul prostatitei cronice aseptice a necesitat dezvoltarea unor modele experimentale animale care reproduc inflamaţia non-bacteriană. Având o prevalentă crescută şi impact funcţional major, lipsa tratamentelor eficiente justifică utilizarea acestor modele în context de cercetare preclinică. Scop. Revizuirea principalelor modele experimentale utilizate în studiul prostatitei cronice aseptice, evaluând aplicabilitatea, avantajele şi limitele acestora în cercetarea preclinică. Material şi metode. A fost efectuată o analiză a literaturii ştiinţifice în baza de date PubMed, cu accent pe modelele autoimune, induse prin administrarea intraprostatică de substanţe chimice, dezechilibru hormonal şi expunere la stres cronic. Au fost evaluate particularităţile metodologice, criteriile de evaluare şi relevanţa translaţională a modelelor identificate. Rezultate. Modelul autoimun de reproducere a inflamaţiei limfocitare este utilizat în studiul mecanismelor imune. Modelele chimice (prin administrarea intraprostatică a substanţelor chimice) induc inflamaţie acută şi permit evaluarea eficacităţii terapeutice a substanţelor cu acţiune antiinflamatoare. Dezechilibrele hormonale simulează modificări structurale şi funcţionale de tip hiperplazic. Modelele de stres cronic reflectă componenta neuroendocrină implicată în percepţia durerii. Fiecare model este caracterizat prin aplicaţii distincte, dar şi prin limitări semnificative în reproducerea completă a tabloului clinic observat în practica medicală. Concluzii. Modelele preclinice de prostatită aseptică oferă o bază experimentală valoroasă pentru cercetarea mecanismelor fiziopatologice şi a abordărilor terapeutice noi. Selectarea modelului optim trebuie să fie ghidată de obiectivul cercetării şi de fidelitatea biologică faţă de patologia umană.
Introduction. The study of chronic aseptic prostatitis required the development of animal experimental models that reproduce non-bacterial inflammation. With high prevalence and major functional impact, the lack of effective therapeutic approaches justifies the use of such models in preclinical research settings. Objective. Review of the main experimental models used in the study of chronic aseptic prostatitis, evaluating their applicability, advantages, and limitations in preclinical research. Material and methods. A literature review was conducted using the PubMed database, with focus on autoimmune models, induced by intraprostatic chemical substance administration, hormonal imbalance, and chronic stress exposure. Methodological particularities, evaluation criteria, and translational relevance of the identified models were assessed. Results. The autoimmune model reproducing lymphocytic inflammation is used to study immune mechanisms. Chemical models (via intraprostatic administration of chemical substances) induce acute inflammation and allow evaluation of the therapeutic efficacy of substances with anti-inflammatory action. Hormonal imbalances simulate hyperplasia structural and functional changes. Chronic stress models reflect the neuroendocrine component involved in pain perception. Each model is characterized by distinct applications, but also have significant limitations in fully reproducing the complex clinical picture observed in medical practice. Conclusion. Preclinical models of aseptic prostatitis provide a valuable experimental foundation for studying pathophysiological mechanisms and exploring new therapeutic approaches. The choice of an appropriate model should be guided by the research Objective. and its biological fidelity to the human disease.
