Introducere. Fracturile diafizei humerale reprezintă o provocare terapeutică, opţiunile de tratament variind de la metode conservatoare la intervenţii chirurgicale. Alegerea metodei chirurgicale optime este dictată de tipul fracturii, necesitând o strategie de fixare adaptată pentru a obţine un rezultat funcţional bun. Scop. Analiza retrospectivă a metodelor de osteosinteză în fracturile diafizei humerale, evaluând aplicarea principiilor de stabilitate (absolută vs. relativă) cu diferite implanturi (plăci, tije). Material şi metode. Studiu retrospectiv pe 42 pacienţi. În reducerile deschise, s-a urmărit stabilitatea absolută (fracturi tip A/B) sau relativă (tip C) cu plăci DCP, LCP sau PHILOS. Pentru fracturile de tip A2/A3 tratate prin reducere închisă, s-a optat pentru fixare cu tijă centromedulară blocată. Rezultate. Vârsta medie a pacienţilor a fost de 58,7 ani. Durata medie de spitalizare a variat în funcţie de procedură: 7,3 zile pentru pacienţii supuşi reducerii deschise şi fixării cu placă, comparativ cu 4 zile pentru pacienţii la care s-a aplicat tija centromedulară prin reducere închisă, indicând o recuperare intraspitalicească mai rapidă pentru tehnicile minim-invazive. Concluzii. Alegerea metodei de osteosint-eză trebuie adaptată tipului de fractură. Plăcile oferă versatilitate pentru obţinerea stabilităţii absolute sau relative, în timp ce tija centromedulară este o opţiune biologică eficientă pentru fracturile simple (A2, A3) tratate prin tehnici minim-invazive.
Introduction. Humeral shaft fractures are a therapeutic challenge, with options ranging from conservative to surgical methods. The choice of the optimal surgical method is dictated by the fracture type, requiring an adapted fixation strategy to achieve a good functional outcome and ensure proper healing. Objective. A retrospective analysis of osteosynthesis methods for humeral shaft fractures, evaluating the application of stability principles (absolute vs. relative) with different implants (plates, nails). Material and methods. A retrospective study on 42 patients. In open reductions, the goal was absolute (type A/B fractures) or relative (type C) stability using DCP, LCP, or PHILOS plates. For type A2/A3 fractures treated by closed reduction, fixation with a locked intramedullary nail was chosen. Results. The average patient age was 58.7 years. The mean length of stay varied by procedure: 7.3 days for patients undergoing open reduction and plating, compared to 4 days for those who received an intramedullary nail via closed reduction, indicating a faster in-hospital recovery for minimally invasive techniques. Conclusion. The choice of osteosynthesis method must be adapted to the fracture type. Plates offer versatility for absolute or relative stability, while the intramedullary nail is an effective biological option for simple fractures (A2, A3) treated with minimally invasive techniques.
