Rolul revascularizării arteriale totale la pacienţii cu fracţie de ejecţie scăzută. Rezultate la distanţă

Abstract

Introducere. Strategia optimă de revascularizare la pacienţii cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) sever redusă rămâne incertă, întrucât acest grup este frecvent subreprezentat în studiile clinice. Material şi metode. Am analizat retrospectiv pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă supuşi CABG într-un singur centru (2000-2024). Pacienţii au primit fie Revascularizare Arterială Totală (TAR), fie Revascularizare Convenţională (CR) care includea cel puţin un grefon venos safen. Obiectivele primare au fost supravieţuirea şi modificările FEVS, evaluate prin ecocar-diografie la internare, externare, la 12 luni şi apoi anual (urmărire medie 5 ani). Datele privind supravieţuirea au fost colectate pe o perioadă de până la 24 de ani. Analizele pe subgrupuri au inclus pacienţi cu diabet, boală cronică de rinichi (BCR), fracţie de ejecţie foarte redusă şi femei. Rezultate. Dintre cele 3.760 proceduri CABG, 462 au avut FEVS scăzută (184 TAR, 278 CR). Caracteristicile iniţiale au fost similare între grupuri. Mortalitatea precoce şi supravieţuirea la un an nu au diferit semnificativ. La 5 ani, FEVS a fost mai mare la pacienţii cu TAR (46,5% vs. 40,6% în CR). La 8 ani, diferenţele de supravieţuire au favorizat TAR, cu un avantaj de până la 10%. TAR a oferit beneficii clare la bărbaţi şi la pacienţii cu BCR (supravieţuire mai mare cu 13% la un an). Nu s-au observat diferenţe semnificative la pacienţii diabetici. Concluzii. TAR şi CR sunt la fel de sigure pe termen scurt pentru pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă supuşi CABG. Totuşi, TAR oferă rezultate superioare pe termen lung, cu o mai bună conservare a FEVS şi rate mai mari de supravieţuire, în special la bărbaţi şi pacienţi cu BCR. Aceste date sugerează că TAR poate reprezenta strategia preferată în anumite populaţii cu risc crescut.

Introduction. The optimal revascularization strategy in patients with severely reduced left ventricular ejection fraction (LVEF) remains uncertain, as this group is often underrepresented in clinical trials. Material and methods. We retrospectively analyzed patients with LV dysfunction undergoing CABG at a single center (2000-2024). Patients received either Total Arterial Revascularization (TAR) or Conventional Revascularization (CR) with at least one saphenous vein graft. Primary endpoints were survival and changes in LVEF, assessed by echocardiography at baseline, discharge, 12 months, and annually (mean follow-up 5 years). Survival data were collected up to 24 years. Subgroup analyses included patients with diabetes, CKD, very low EF, and women. Results. Among 3,760 CABG procedures, 462 had low EF (184 TAR, 278 CR). Baseline characteristics were similar. Early mortality and one-year survival did not differ significantly. At 5 years, EF was higher in TAR patients (46.5% vs. 40.6% in CR). By 8 years, survival differences favored TAR, with a gap of up to 10%. TAR offered clear benefit in men and CKD patients (13% higher survival at 1 year). No significant difference was observed in diabetic patients. Conclusion. TAR and CR are equally safe in the short term for CABG patients with LV dysfunction. However, TAR provides superior long-term outcomes, with improved EF preservation and survival, particularly in men and patients with CKD. These findings suggest TAR may be the preferred strategy in selected high-risk populations.