Introducere. Lucrarea reprezintă un reviu narativ al aplicaţiilor actuale şi al perspectivelor viitoare ale inteligenţei artificiale (IA) în chirurgia cardiovasculară, bazat pe întreaga literatură disponibilă până în anul 2025. Scopul este de a sintetiza dovezile privind impactul IA asupra diagnosticului, planificării chirurgicale, asistenţei intraoperatorii şi monitorizării postoperatorii, precum şi de a evidenţia limitările şi implicaţiile etice. Material şi metode. A fost realizată o analiză amplă a studiilor publicate şi a rapoartelor clinice internaţionale, cu accent pe implementarea tehnologiilor bazate pe IA, platforme robotice, computer vision, printare 3D, smart checklists şi soluţii de telemedicină aplicate în chirurgia cardiacă. Datele comparative între metodele convenţionale şi abordările asistate de IA au fost integrate în sinteză. Rezultate. Bypass-ul coronarian robotic (CABG) reprezintă la nivel mondial 15,5% dintre procedurile minim invazive de revascularizare, cu rate de permeabilitate a grefelor la 8 ani între 92-97%. Tehnologii emergente precum Smart Checklist şi Smart Glasses contribuie la ghidaj intraoperator şi coordonarea echipei. Aplicaţiile de telemedicină robotizată, inclusiv platformele e-ICU şi roboţii umanoizi (Care-O-bot, CODY, RIBA, ARMAR-III), deschid noi perspective pentru monitorizarea şi îngrijirea la distanţă. Sistemele de tip symptom checkers au demonstrat o sensibilitate ridicată (diagnostic corect în primele trei sugestii în 51% din cazuri), dar cu specificitate redusă şi risc de supradiagnostic, în special pentru patologiile comune. Concluzii. Inteligenţa artificială transformă treptat chirurgia cardiovasculară, oferind beneficii semnificative în acurateţea diagnostică, precizia chirurgicală şi personalizarea îngrijirii. Totuşi, adoptarea pe scară largă necesită validare clinică extinsă, standardizarea protocoalelor şi consolidarea cadrului etic. Progresul viitor depinde de colaborarea interdisciplinară dintre chirurgi, cardiologi, ingineri şi specialişti în ştiinţa datelor, pentru a asigura o integrare sigură şi eficientă a tehnologiilor IA în beneficiul pacientului.
Introduction. This work presents a narrative review of the current applications and potential future roles of artificial intelligence (AI) in cardiovascular surgery, based on all relevant literature available up to the year 2025. The objective is to synthesize evidence regarding the impact of AI on diagnostic processes, surgical planning, intraoperative assistance, and postoperative monitoring, while also addressing limitations and ethical considerations. Material and methods. A comprehensive review of published studies and clinical reports was performed, focusing on the implementation of AI-based technologies, robotic platforms, computer vision, 3D printing, smart checklists, and telemedicine in cardiac surgery. Comparative data between conventional and AI-assisted approaches were analyzed. Results. Robotic coronary artery bypass grafting (CABG) accounts for 15.5% of minimally invasive revascularization procedures worldwide, with long-term graft patency of 92-97% at 8 years. Emerging technologies, such as smart checklists and smart glasses, improve intraoperative guidance and team coordination. Telemedicine applications, including robotic e-ICU platforms and humanoid robots (Care-O-bot, CODY, RIBA, ARMAR-III), provide new opportunities for remote patient care. Symptom checkers demonstrated high sensitivity (correct diagnosis among the top three in 51% of cases) but low specificity, with a risk of overdiagnosis in common conditions. Conclusions. Artificial intelligence is rapidly transforming cardiovascular surgery, offering significant benefits in terms of diagnostic accuracy, surgical precision, and personalized care. However, large-scale clinical validation, standardized protocols, and robust ethical frameworks remain essential before widespread adoption. Future progress relies on interdisciplinary collaboration between surgeons, cardiologists, engineers, and data scientists to ensure safe and effective integration of AI technologies for the benefit of patients.