Indicii clinico-morfologici şi tratamentul incluziei dentare

Abstract

Introducere. Incluzia reprezintă o dereglare a procesului de erupţie dentară caracterizată prin menţinerea dintelui complet format în profunzimea stratului osos pentru care nu există posibilitatea şi tendinţa de a erupe. Frecvenţa in-cluziei dentare este între 0,92-3,6%, însoţită de complexitate clinico-morfologică. Scop. Identificarea şi analizarea particularităţilor clinico-morfologice ale incluziei dentare prin evaluarea metodelor clinice şi paraclinice utilizate în diagnosticarea şi planificarea tratamentului. Material şi metode. Cercetarea reprezintă un studiu descriptiv transversal realizat în baza datelor a 24 de pacienţi diagnosticaţi cu incluzie dentară. S-a efectuat examenul clinic şi paraclinic, fiind analizate investigaţiile radiologice precum tomografia computerizată, în vederea depistării particularităţilor clinico-morfologie ale dinţilor incluşi. Rezultate. S-a determinat incluzia dentară în proporţie de 62,5% la subiecţii de sex feminin şi 37,5% la cel masculin. În funcţie de grupul dentar afectat s-a identificat frecvenţa cea mai mare la canini cu 66,7%, urmată de premolarii secunzi cu 20,8% şi incisivii centrali cu 12,5%. La lotul de pacienţi studiaţi datele clinice şi paraclinice au evidenţiat drept cauză a in-cluziei lipsa spaţiului necesar alinierii dentare ca urmare a migrării în plan sagital a dinţilor vecini sau existenţei obstacolelor mecanice. Metoda de tratament utilizată a fost redresarea chirurgical-ortodontică prin obţinerea spaţiului pe arcada dentară cu degajarea dintelui inclus. Concluzii. Incluzia dentară afectează dinţii diferitor grupe, cel mai afectat fiind dintele canin. Succesul tratamentului este în strânsă corelaţie cu diagnosticarea precoce. Complexitatea clinico-morofologică a incluziei dentare prevede abordare interdisciplinară chirurgical-ortodontică în tratament.

Introduction. Impaction is a disturbance of dental eruption characterized by the retention of the formed tooth in the depth of the bone layer for which there are no possibility or tendency to erupt. The frequency of the dental impaction ranges between 0,92-3,6%, associated with clinical-morphological complexity. Objective. To identify and analyze the clinical-morphological particularities of dental impaction by evaluating the clinical and paraclinical methods used in diagnosis and treatment planning. Material and methods. This research represents a descriptive cross-sectional study based on the data of 24 patients diagnosed with dental impaction. The clinical and paraclinical examination was performed alongside the analysis of radiological investigations such as computed tomography in order to detect the clinical-morphological particularities of impacted teeth. Results. Dental impaction was determined in 62,5% of female subjects and 37,5% of male subjects. Based on the teeth type it was identified that the canines had the highest frequency with 66,7% followed by the second premolars with 20,8% and central incisors with 12,5%. The clinical and paraclinical data of the examined subjects revealed the cause of impaction to be the lack of necessary space for dental alignment as a result of the sagittal migration of adjacent teeth or the existence of mechanical obstacles. The type of treatment used was the surgical-orthodontic management by creating space on the dental arch with the exposure of the impacted tooth. Conclusion. Dental impaction affects teeth of different types, the canine being the most affected. The success of the treatment is closely related to an early diagnosis. The clinical-morphological complexity of dental impaction requires a surgical-orthodontic interdisciplinary approach to treatment.