Introducere. Limfadenita este inflamaţia ganglionilor limfatici, apărută ca reacţie la un proces infecţios. Diagnosticul corect, stabilit prin examen clinic şi paraclinic, este esenţial pentru succesul tratamentului, stabilit conform evoluţiei clinice, ce variază de la terapie medicamentoasă la intervenţie chirurgicală. Scop. Studiu particularităţilor diagnosticului şi tratamentului a limfadenitelor, detectând formele clinice a bolii, investigaţii paraclinice actuale şi alegerea tratamentului în funcţie de evoluţia bolii. Material şi metode. Cercetările statistice au fost efectuate în cadrul secţiei de chirurgie oro-maxilo-facială pediatrică a Spitalului Clinic Republican pentru copii “Emilian Coţaga”. Pe baza diagnosticului au stat ecografie şi tomografie computerizată. Au fost supuse analizei prin programul Microsoft Excel 75 pacienţi în secţie timp de 01.05.24 - 01.05.25. Rezultate. Analizând datele obţinute s-a constatat o frecvenţă mai ridicată la categoria de vârstă 1,2,6 şi 10 ani, cel mai des afectaţi fiind sexul feminin (58,67 %), cel masculin reprezentând 31 de cazuri (41,33%). În urma studiului s-a observat sporirea cazurilor în mediul rural (39 de cazuri). La 73 pacienţi a fost stabilit diagnosticul de limfadenită acută (97,33%) şi la 2 pacienţi limfadenita cronică (2,67%). Tratamentul chirurgical s-a efectuat în 55 de cazuri, cu incizie şi drenajul abceselor tegumentelor şi ţesutului subcutanat, pe când cel conservativ s-a executat la 20 pacienţi, s-a observat şi 1 caz de excizie a ganglionului limfatic. Concluzii. Diagnosticul de limfadenite necesită examinare clinică şi paraclinică, efectuată prin intermediul ultrasonografiei, ecografiei, tomografiei computerizate. Analiza statistică a demonstrat sporirea cazurilor de limfadenită acută, cel mai des apărută la sexul feminin la vârstele preşcolare şi şcolare.
Introduction. Lymphadenitis is the inflammation of lymph nodes, occurring as a reaction to an infectious process. The correct diagnosis, fixed by clinical and paraclinical examination, is essential for the success of the treatment, determined according to the clinical course, which varies from drug therapy to surgery. Objective. To analyze diagnostic and treatment features of lymphadenitis, identifying clinical forms, using modern investigations, and selecting therapy based on the disease’s clinical progression. Material and methods. The statistical research was carried out in the pediatric oro-maxillofacial surgery department of the Emilian Cotaga Republican Children’s Clinical Hospital. The diagnosis was based on ultrasonography and computerized tomography. They were subjected to analysis by Microsoft Excel program 75 patients in the ward during 01.05.24 - 01.05.25. Results. Analyzing the obtained data, it was found a higher frequency in the age group 1,2,6 and 10 years, the most frequently affected being females (58.67%), males accounting for 31 cases (41.33%). The study demonstrated an increase in cases in rural areas (39 cases). The diagnosis of acute lymphadenitis was established in 73 patients (97.33%) and chronic lymphadenitis in 2 patients (2.67%). Surgical treatment was performed in 55 cases, with incision and drainage of abscesses of the integument and subcutaneous tissue, while conservative treatment was performed in 20 patients, 1 case of lymph node excision was also observed. Conclusion. The diagnosis of lymphadenitis requires clinical and paraclinical examination, performed by ultrasonography, ultrasonography, computed tomography. Statistical analysis demonstrated the increase in cases of acute lymphadenitis, most often occurring in females at preschool and school ages.