| dc.identifier.citation |
SMUC, Ionela; Pavel BULGAC; Natalia SPÎNU; Vladimir VALICA și Livia UNCU. Biowaiver sau studii clinice pentru testarea bioechivalenței: evaluare comparativă. In: Revista Farmaceutică a Moldovei: Materialele conferinţei știinţifico-practice naţionale „Plantele medicinale – actualităţi în cercetare și utilizarea terapeutică”dedicată aniversării a 80 de ani a Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, 12-13 septembrie Chișinău, 2025. 2025, vol. 58, p. 38. ISSN 1812-5077. |
en_US |
| dc.description.abstract |
INTRODUCERE. Bioechivalența este un criteriu de bază în evaluarea medicamentelor generice, garantând echivalența farmacocinetică și terapeutică față de medicamentul de referință. Testarea bioechivalenței se poate realiza fie prin studii clinice farmacocinetice pe voluntari sănătoși, fie prin biowaiver – o excepție ce permite evitarea studiilor in vivo pentru anumite medicamente, pe baza unor criterii stricte. Alegerea între aceste două metode are implicații majore în cost, timp, etică și accesul pe piață. SCOPUL SRUDIULUI. Evaluarea comparativă a avantajelor și limitărilor biowaiver-ului versus studiile clinice în testarea bioechivalenței, cu accent pe aplicabilitatea în reglementările EMA și FDA, impactul asupra costurilor, timpului de dezvoltare și siguranța pacientului. MATERIAL ȘI METODE. S-a realizat o revizuire sistematică a literaturii științifice și a documentelor reglementare din ultimii 15 ani (2008–2023), consultând baze de date PubMed, Scopus, Web of Science, precum și ghiduri EMA, FDA și OMS. Au fost selectate 62 de articole și documente oficiale care detaliază criteriile de acordare a biowaiver-ului, metodologia studiilor clinice de bioechivalență, precum și comparații ale eficacității, costurilor și riscurilor asociate. Criteriile de selecție au inclus relevanța pentru reglementarea bioechivalenței, analiza datelor statistice și aplicabilitatea în practică. REZULTATE. EMA permite biowaiver-ul pentru medicamente orale solubile și permeabile (clasele I și III din clasificarea biofarmaceutică - BCS), reducând costurile cu până la 80% și timpul de aprobare cu 6–12 luni, conform raportului EMA din 2020. Studiile clinice rămân însă obligatorii pentru clasa II și IV, precum și pentru medicamente cu modificări farmacocinetice complexe. FDA adoptă o poziție mai restrictivă, recomandând studii clinice în majoritatea cazurilor, argumentând variabilitatea crescută a permeabilității și riscul de bioinechivalență. Statistic, în 2018, 65% din aplicațiile generice au inclus studii clinice, iar doar 35% au beneficiat de biowaiver, arătând o tendință spre precauție. Biowaiver-urile reduc expunerea voluntarilor la medicamente, diminuă riscul reacțiilor adverse și sunt mai sustenabile din punct de vedere etic. Totuși, limitele biowaiver-ului includ necesitatea unor date solide privind solubilitatea, permeabilitatea, farmacocinetica și stabilitatea produsului. În plus, biowaiver-ul nu este aplicabil medicamentelor cu eliberare modificată sau forme farmaceutice complexe. CONCLUZII. Biowaiver-ul reprezintă o alternativă eficientă și etică la studiile clinice, cu beneficii semnificative de cost și timp, însă aplicabilitatea sa este limitată la anumite clase de medicamente și forme farmaceutice. Studiile clinice rămân standardul de aur pentru asigurarea bioechivalenței în situațiile cu risc crescut. O armonizare mai bună a criteriilor internaționale și dezvoltarea tehnicilor in vitro pot extinde utilizarea biowaiver-urilor, facilitând accesul rapid și sigur la medicamente generice. |
en_US |