Abstract:
The coverage of the lower limb’s soft tissue defects by the island flaps plasty gives surgeons more possibilities for complicated traumatisms treatment. Being in the situation to select correctly the method of plasty surgeons analyze three categories of flaps: local (including pivot flaps), local–regional island flaps and those prepared at distance (free microsurgical flaps). The group of local–regional island flaps is located in the neighborhood of defect and by this has a series of features available to this group. In the same time these flaps look like some free microsurgical flaps by their vascularization modality. They have a well-determined vascular axe that is not interrupted from their maternal bed and function in the same way, where as anasthomoses are not applied. There is a need of maximal exploration for the possibilities regarding a more simple procedure in treating complicated defects of the lower limb. However, it must be safe and similar in results to the ones from free microsurgical flaps application.
The goal of the study is to analyze the treatment results in patients with the lower limb’s complicated defects coverage by the island flaps’ application. The clinical study includes 300 complicated defects of the lower limb treated by this method. Thus, it was concluded 14 island flaps had been used successfully for the coverage of the lower limb’s complicated defects. The inguinal flap, which is the most limited for migration, covered only the region of proximal extremity of hip, but buttock and dorsal pedis flaps – 2 territorial subdivisions. The saphenous, supramalleolar and superficial peroneal island flaps had in their area three territorial subdivisions. The anterior tibial flap was expanded over 4 surface areas, but posterior tibial one covered 6 regions. The sural flap was applied in 7 territorial regions, and the fibular one in 9 regions.
The treatment results were appreciated at the scale of the lower limb’s dysfunctions proposed by Oberg U. (1994). In 243 cases (73.2%) the functional deficit was appreciated within 0-10 points (good results), in 42 cases (21.2%) - within 11-25 points (satisfactory results) and in 15 cases (5.6%) – over 25 points (bad results).
Acoperirea defectelor tisulare ale membrului pelvin prin plastie cu lambouri insulare oferă chirurgilor posibilităţi în plus de tratament a traumatismelor complicate. În faţa situaţiei de a selecta corect metoda de plastie chirurgul analizează trei categorii de lambouri: locale (inclusiv pivotate), local – regionale insulare şi aduse de la distanţă (libere microchirurgicale). Grupul lambourilor local – regionale insulare sunt poziţionate în vecinătatea defectului şi au însuşit prin aceasta o serie de proprietăţi caracteristice primului grup. În acelaşi timp ele se aseamănă mult cu lambourile libere microchirurgicale prin modalitatea de a se vasculariza. Posedă un ax vascular bine determinat care nu este întrerupt de la patul matern şi funcţionează doar că nu au aplicate anastomoze. Explorarea la maximal a posibilităţilor de utilizare a lor ar permite acoperirea defectelor complicate a membrului prin procedee simple, sigure, dar cu rezultate similare lambourilor libere microchirurgicale. Scopul studiului este studierea efectelor tratamentului bolnavilor cu defecte complicate ale membrului pelvin prin acoperirea lor cu lambouri insulare. Materialul clinic cuprinde 300 de defecte complicate ale membrului pelvin rezolvate prin metoda dată. Astfel s-a constatat că la acoperirea defectelor complicate ale membrului pelvin au fost folosite cu succes 11 lambouri insulare. Lamboul inguinal, cel mai limitat în migrare, a acoperit doar teritoriul extremităţii proximale a coapsei, lambourile fesier şi dorsal pedios – câte 2 subdiviziuni teritoriale. Safenul, supramaleolarul, peronierul superficial au avut în raza lor trei subdiviziuni teritoriale. Lamboul tibial anterior s-a extins peste 4 teritorii de suprafaţă, iar tibial posterior a acoperit 6. Utilizat în 7 regiuni teritoriale a fost lamboul sural şi pentru 9 teritorii – lamboul fibular. Rezultatele tratamentului au fost apreciate prin scala disfuncţionalităţilor membrului pelvin propusă de Oberg U. (1994). În 243 (73,2%) de cazuri s-a constatat un dificit funcţional de 0-10 puncte (rezultate bune), în 42 (21,2%) de cazuri - de 11-25 de puncte (rezultate satisfăcătoare) şi în 15 (5,6%) cazuri – peste 25 de puncte (rezultatele nesatisfăcătoare).