Abstract:
At present, the evolution of treatment of distal femur fractures is at the point that raises for discussion the evaluation of the balance between biomechanical stability and conservation of blood supply to the fracture outbreak. The goal of treatment of metaphyseal–diaphyseal fracture is not getting a “beautiful” postoperative radiography, but the restoration of respective limb function in the shortest time.
The conflict between the need for absolute anatomical reduction of fracture and the desire to keep the blood supply of all bone fragments is analogous to saying ”wash me but do not wet me” (C. Krettek). For this reason, the direct open reduction of the articular surface and the indirect reduction of the metaphyseal fragments have become welcomed lately.
La ora actuală evoluţia tratamentului fracturilor femurului distal se află în punctul în care se pune în discuţie evaluarea balanţei între stabilitatea biomecanică şi conservarea vascularizaţiei la nivelul focarului de fractură. Scopul tratamentului unei fracturi metafizo-diafizare nu este obţinerea unei radiografii postoperatorii “frumoase”, ci restabilirea funcţiei membrului respectiv într-un timp cît mai scurt.
Conflictul între nevoia de reducere absolut anatomică a fracturii şi dorinţa de a păstra vascularizaţia tuturor fragmentelor osoase este similar cu a spune “spală-mă, dar nu mă uda”(C. Krettek). Din acest motiv în ultimul timp a devenit salutabilă reducerea deschisă directă a suprafeţei articulare şi reducerea indirectă a fragmentelor metafizare.
