Cercetările imunologice în practica asistenţei medicale primare (actualităţi şi perspective)

Abstract

Introducere. Testarea statusului imun al organismului uman este una din verigile prioritare în descifrarea mecanismelor imunopatogenetice, diagnosticul de laborator şi monitorizarea eficacităţii tratamentului suplimentat cu remedii imunotrope al multor maladii. Actualmente Centrele Medicilor de Familie şi Asociaţiile Medico-Teritoriale din republică sunt dotate cu echipament contemporan pentru realizarea cercetărilor imunoenzimatice în multiple stări patologice. Acest fapt a favorizat performanţa diagnosticului imunologic al maladiilor infecţioase, stărilor autoimune, tumorilor, alergozelor, colagenozelor etc. Discuţii În pofida implementării pe larg a metodei imunoenzimatice în diagnosticul de laborator al asistenţei medicale primare, o problema stringentă şi nerezolvată o constituie testarea statusului imun prin determinarea populaţiilor şi subpopulaţiilor limfocitare cu utilizarea anticorpilor monoclonali (anti-CD3, -CD4, -CD8, -CD16, -CD20, -CD25, -CD70), aprecierea cantitativă a imunoglobulinelor serice, clasele M, G, A şi E, activităţii fagocitare a mononuclearelor şi polimorfonuclearelor. Detecţia cantitativă a populaţiilor limfocitare poate fi realizată prin flaucitometrie sau imunofluorescenţă indirectă. Testul de rozetare, utilizat actualmente în unele laboratoare, este considerat neinformativ şi nu se utilizează nici într-o ţară, şi argumentează necesitatea implementării metodelor acceptate în plan internaţional. Medicului primar îi revine rolul prioritar în diagnosticul imunodeficienţelor primare şi secundare, care necesită o cercetare imunologică minuţioasă cu o corecţie a dereglărilor imune prin utilizarea remediilor imunotrope. Imunomodularea răspunsului imun în diverse stări patologice este inadmisibilă fără aprecierea prealabilă a valorilor indicilor statusului imun. De menţionat faptul administrării imunomodulatorilor în diverse stări morbide în baza tablou-lui clinic. Doar evaluarea manifestărilor clinice în asociere cu monitoringul indicilor, statusul imun pe parcursul tratamentului suplimentat cu remedii medicamentoase cu acţiune imunotropă va avea aport informaţional despre eficacitatea tratamentului administrat. Împlementarea metodelor de testare a statusului imun ar facilita optimizarea procedeelor de diagnosticare a stărilor imunopatologice, frecvent înregistrate în medicina primară. De o importanţă majoră este şi testarea statusului imun cu aprecierea imunităţii celulare şi umorale, a sensibilizării organismului la diverşi agenţi infecţioşi, remedii medicamentoase şi chimice în procesul de pregătire prevaccinală a persoanelor cu stări imunodeficitare şi alergice pentru selecţia unei tractici şi modalităti optime de utilizare a preparatelor de profilaxie imună. Actualmente, tot mai frecvent se constată modificări ale antigenelor celulelor sanguine (de ex., eritrocite) în stările tumorale, ciroză hepatică, bacteriemie etc, care fac dificilă aprecierea grupurilor sanguine şi duc la erori în interpretarea lor. În scopul profilaxiei acestora este necesară realizarea metodei încrucişate cu eritrocite standard şi seruri izohemaglutinabile sau anticorpi monoclonali, precum şi utilizarea reagenţilor monoclonali anti-A1, A-slab. De regulă, în laboratoarele de diagnostic imunologic se efectuează testarea grupului sanguin numai cu utilizarea anticorpilor monoclonali, ceea ce contravine legislaţiei în vigoare. Concluzii 1. Valorificarea stărilor de deficienţă imună, alergice, monitorizarea eficacităţii tratamentului suplimentat cu remedii imunotrope necesită utilizarea metodelor de testare a statusului imun. 2. Utilizarea reagenţilor de specificitate selectivă în testările izoimunologice ar contribui la reducerea numărului de erori la testarea grupurilor sanguine în condiţiile de normă şi diferite afecţiuni imunopatologice.