Materiale și metode. Lucrarea se bazează pe analiza istoricului cazurilor și a observaţiilor clinice la 75 pacienţi cu boală pulmonară obstructivă cronică, cu
un sindrom Mirizzi complicat. Lucrarea utilizează clasificarea McSherry (1982). Pentru diagnostic, a fost utilizat un complex de metode moderne: ultrasunete,
imagistică prin rezonanţă magnetică sau computerizată, colangiopancreatografie endoscopică retrogradă, colangiografie percutană transhepatică. Aceasta
a permis diagnosticarea și tipul exact al sindromului Mirizzi la 68-75% dintre pacienţi înainte de operaţie, în alte cazuri diagnosticul a fost efectuat
intraoperator.
Rezultate. Cu ultrasunete, sindromul Mirizzi a fost diagnosticat la 22 (29,3%) pacienţi. Sensibilitatea diagnosticului la detectarea sindromului Mirizzi a
fost de 17,6%. Standardul pentru diagnosticarea preoperatorie a sindromului Mirizzi este metoda contrastării directe a conductelor biliare. Dintre acestea,
colangiopancreatografia endoscopică retrogradă este cea mai des utilizată. Sensibilitatea diagnostică a colangiopancreatografiei endoscopice retrograde,
în detectarea sindromului Mirizzi, a fost de 75,0%. Alte metode de contrast direct al canalelor biliare sunt considerate mai puţin relevante în diagnosticul
sindromului Mirizzi datorită invazivităţii mai mari. Tomografia computerizată și colangiopancreatografia cu rezonanţă magnetică sunt metode de diagnostic,
cu specificitate și acurateţe de 93% și respectiv 98%. În prezenţa îngustării canalului biliar 25 (33,3%) au fost stabilite tipuri de sindrom Mirizzi, volumul
operaţiei fiind colecistectomia laparoscopică. Mortalitatea în acest grup nu a fost. În cazul tipului II, SM, 47 (62,7%) pacienţi au suferit o colecistectomie
"deschisă" cu plastică a canalului biliar comun la drenaj. Rata mortalităţii a fost de 5,9%.
Concluzii. Studiul datelor de anamneză, clinică și de laborator nu oferă posibilitatea stabilirii unui diagnostic. MRI și metode ERCP cu o sensibilitate ridicată
la diagnostic de 75% și 95%, respectiv. Intervenţia chirurgicală este o metodă radicală de tratare a pacienţilor cu sindrom Mirizzi.
Materials and Methods. The work is based on the analysis of the case histories and clinical observations of 75 patients with chronic obstructive pulmonary
disease with a complicated Mirizzi syndrome. The paper uses the McSherry classification (1982). For diagnostics, a complex of modern methods was used:
ultrasound, computer or magnetic resonance imaging, endoscopic retrograde cholangiopancreatography, percutaneous transhepatic cholangiography.
That allowed putting the exact diagnosis and type of Mirizzi syndrome in 68-75% of patients before the operation, in other cases the diagnosis was
intraoperatively.
Results. With ultrasound, Mirizzi's syndrome was diagnosed in 22 (29.3%) patients. The diagnostic sensitivity in detecting Mirizzi syndrome was 17.6%.
The standard for pre-operative diagnosis of Mirizzi syndrome is the methods of direct contrasting of the bile ducts. Among them, endoscopic retrograde
cholangiopancreatography is most often used. Diagnostic sensitivity of endoscopic retrograde cholangiopancreatography in the detection of Mirizzi
syndrome was 75.0%. Other methods of direct contrast of the bile ducts are considered less relevant in the diagnosis of Mirizzi syndrome due to higher
invasiveness. Spiral computed tomography and magnetic resonance cholangiopancreatography are diagnostic methods, specificity and accuracy of which
are 93% and 98%, respectively. In the presence of narrowing of the bile duct 25 (33.3%) cases, I type of Mirizzi syndrome was established, the volume of the
operation was laparoscopic cholecystectomy. There wasn’t mortality in this group. In type II, SM, 47 (62.7%) patients underwent an "open" cholecystectomy
with plasty of the common bile duct on drainage. Mortality rate was 5.9%.
Conclusions. The study of anamnesis, clinical and laboratory data does not provide an opportunity to establish a diagnosis. MRI and ERCP methods with a
high diagnostic sensitivity of 75% and 95%, respectively. Surgical intervention is a radical method of treating patients with Mirizzi syndrome.
