Instabilitatea hemodinamică la donatorul în moarte cerebrală

Abstract

Introducere: Depresia miocardică intrinsecă la donatorul în moarte cerebrală duce la instabilitate hemodinamică, valori TAM scăzute, aritmii cardiace grave. Resuscitarea pacienţilor în moarte cerebrală trebuie iniţiată prompt, la fel şi tratamentul agresiv. Măsurile de îmbunătăţire a perfuziei tisulare sunt efective atunci când sunt aplicate devreme. Se instituie obligatoriu cateter venos central (subclavie sau jugulară internă), cateter arterial. Resuscitarea va urmări menţinerea presiunii arteriale, a frecvenţei cardiace, a debitului urinar, perfuzia la nivelul tegumentelor. Se vor monitoriza continuu pH-ul, lactacidemia, ionograma, saturaţia în O2 şi CO2 a sângelui arterial astfel încât să nu se degradeze perfuzia tisulară. Studii ecocardiografice sugerează că 40-50% dintre pacienţii în moarte cerebrală dezvoltă depresie miocardică, definită prin scăderea fracţiei de ejecţie. Scopul acestui studiu constituie demonstrarea eficacităţii metodei de monitorizare invazivă, hemodinamică la pacientul în moarte cerebrală. Material şi metode: Acest studiu clinic este de tip mixt, observaţional şi experimental, prospectiv, longitudinal şi randomizat, efectuat în cadrul Clinicii ATI I din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea în perioada 2013-2017, pe un lot de 302 potențiali donatori în moarte cerebrală, dintre care 89 au fost donatori reali (29,47%). Donatorii incluşi în studiu au fost împărţiţi randomizat în două loturi: lotul C (de control) – donatori supuşi tratamentului fără monitorizare invazivă; lotul S (de studiu) – pacienţi trataţi conform ghidurilor standard, exceptând tratamentul vasopresor şi inotrop, care s-a realizat urmărind modificările dinamice ale parametrilor hemodinamici. Rezultate: În urma distribuţiei aleatorii am încadrat 150 donatori în lotul C şi 152 donatori în lotul S. Nu s-au înregistrat diferenţe semnificative între loturi, din punct de vedere statistic, în ceea ce priveşte caracteristicile demografice, clinice şi paraclinice în momentul introducerii în studiu. S-au comparat scorurile de gravitate APACHE II, SAPS II la diferite intervale după includerea donatorilor în studiu. Diferenţe semnificative se remarcă la 72 de ore după includerea donatorilor în cele două loturi, dar evoluţia mai favorabilă a lotului de studiu S se poate observa deja de la 48 de ore. Oprirea cardiacă din cauza instabilității hemodinamice în lotul S s-a înregistrat la 56 pacienți (36,84%), comparativ cu lotul C unde pierderea de donatori a fost mai mare - 84 (56%), cu o medie pe cele două loturi studiate de 46,35%. Concluzii: Având în vedere lipsa unui ghid exact pentru suportul hemodinamic la donatorii cadavru, studiul nostru şi-a propus utilizarea unei metode invazive pentru a monitoriza şi pentru a optimiza combinaţia aminelor vasopresoare şi inotrop pozitive, după reumplerea volemică adecvată. Donatorii care au beneficiat de monitorizarea invazivă a parametrilor hemodinamici au calitatea perfuziei pentru organele care urmează a fi prelevate, îmbunătățită semnificativ. Metoda ghidată de monitorizare invazivă şi-a dovedit eficacitatea în conducerea tratamentului hemodinamic la donatorul cadavru cu posibilitatea de a fi recoltate mai multe organe și salvarea de vieți umane.