Tamponada pelvină în traumatismul pelvio-abdominal

Abstract

Introducere: Severitatea pierderii de sânge este un factor decisiv în supravieţuirea accidentaţilor cu traumatism pelvio-abdominal în prima perioadă a maladiei traumatice. Scopul: Determinarea rolului tamponadei precoce în hemoragia intrapelvină. Material şi metode: Studiul retrospectiv a inclus 186 de pacienți cu vârsta 18-63 ani, care, au fost internaţi în primele 72 ore după accident cu fracturi pelviene în stare gravă. La internare, pacienţii cu politraumatism au fost supuşi investigaţiilor: radiografie, FASTultrasonografie, tomografia computerizată pentru diagnosticarea leziunilor organelor toracelui, abdomenului şi lichidului liber. Rezultate: Pentru stoparea hemoragiei pacienţilor cu fracturi pelviene au fost utilizate metodele de tratament: bandaj pelvin (n=48), aplicarea dispozitivelor de fixare externă (n=183), fixare internă (n=3), tamponada pelvină (n=6) şi tamponada vaselor arteriale (n=2). Pentru prevenirea complicaţiilor în urma hemoragiei necontrolate, la majoritatea pacienţi cu politraumatism a fost efectuată stabilizarea bazinului cu dispozitiv de fixare externă, fiind simplu şi eficient în utilizare. În urma compreseii externe a fixatorului, se reduce volumul intrapelvin, creând un efect de tamponare şi preîntâmpinând hemoragiile continue. Pacienţilor hemodinamic instabili s-a efectuat o tamponadă intrapelvină directă (n=6), efectuată prin laparotomie, tamponadă cu comprese chirurgicale a spaţiilor prevezical, presacral și retrosacral timp de 48 ore, urmată de îndepărtarea sau înlocuirea compreselor. În cazuri neeficacităţii tamponării cu meșe chirurgicale, a fost efectuată tamponarea fluxului sangvin arterial. Concluzie: Rezultatele tratamentului au demonstrat că metoda cea mai eficientă pentru tratarea hemoragiei intrapelviene posttraumatice este stabilizarea timpurie a bazinului cu fixatori externi, care, prin crearea unui efect de tampon, previne sângerarea ulterioară.

Introduction: The severity of blood loss is a decisive factor in the survival of patients with pelvio- abdominal trauma in the first period of traumatic disease. Aim: Determining the effectiveness of pelvic packing in pelvic bleeding. Material and methods: The retrospective study included 186 patients aged 18-63 years, addmitted in the first 72 hours after the accident with severe pelvic fractures. On admission, polytrauma patients were investigated: radiography, FAST-ultrasound, computer tomography for diagnosing injuries of thorax, abdomen organs and free fluid. Results: To stop bleeding in patients with pelvic fractures, the following methods of treatment were applied: pelvic binder (n=48), external fixation devices (n=183), internal fixation (n=3), pelvic packing (n=6) and tamponade of arterial blood supply (n=2). To prevent complications due to uncontrolled intrapelvic bleeding, pelvis was stabilized with external fixators, which are simple and effective to use. After the external compression of the fixator, the intrapelvic volume is reduced, creating a buffering effect and preventing continuing hemorrhage. Direct intrapelvic packing was done in hemodynamically unstable patients (n=6), performed by laparotomy, with tamponade by surgical wipes of prevezical, presacral and retrosacral spaces for 48 hours, followed by removal or replacement of the sponges. In cases of non-effectiveness of tamponade with surgical wipes, we perform tamponade of arterial blood flow. Conclusion: The results of treatment have shown that the most effective available low-traumatic method for stopping pelvic hemorrhage is early stabilization of the pelvis with external fixators, which, by creating a tampon effect, prevent further bleeding.