USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/30824
Title: Investigarea seroprevalenței markerului AgHBs în rândul unui eșantion de lucrători medicali din Republica Moldova
Authors: Sajin, Octavian
Stratulat, Silvia
Blaj, Valentina
Iziumov, Nina
Goncearuc, Diana
Keywords: hepatită virală B;seroprevalență;AgHBs;lucrători medicali
Issue Date: 2024
Publisher: Asociația Obștească "Economie, Management și Psihologie în Medicină" din Republica Moldova
Citation: OCTAVIAN, Sajin; Silvia STRATULAT; Valentina BLAJ, Nina IZIUMOV and Diana GONCEARUC. Investigarea seroprevalenței markerului AgHBs în rândul unui eșantion de lucrători medicali din Republica Moldova. In: Sănătate publică, economie şi management în medicină. 2024, nr. 4(101), p. 107. ISSN 1729-8687.
Abstract: Introducere De la identificarea sa, hepatita virală B (HVB) a fost asociată cu transmiterea nosocomială, reprezentând o provocare majoră pentru personalul medical și pacienții expuși factorilor de risc, precum contactul cu sângele și fluidele biologice contaminate. Investigațiile privind prezența AgHBs în rândul lucrătorilor din sectorul medical sunt esențiale pentru gestionarea riscurilor de infecție în această sferă. Scopul Analiza seroprevalenței markerului AgHBs la lucrătorii medicali din diverse zone geografice ale Republicii Moldova, identificarea factorilor de risc asociați și dezvoltarea de strategii eficiente de prevenție și control al infecției în cadrul personalului medical. Materiale și metode Pentru determinarea nivelului de seroprevalență al AgHBs, s-a desfășurat un studiu epidemiologic transversal descriptiv în perioada 2020-2023 pe un grup de 459 de lucrători medicali din secțiile cu profil terapeutic și de hemodializă, implicați în tratamentul pacienților adulți în secțiile medicale specializate. Acești lucrători medicali proveneau din trei zone geografice ale Republicii Moldova: municipiul Bălți (201 persoane), raionul Orhei (188 de persoane) și raionul Vulcănești (150 de persoane). Toți participanții au fost supuși testării pentru AgHBs pe baza acordului informat. Au fost utilizate kituri diagnostice cu o sensibilitate de 96,3% și o specificitate de 98,2%. Rezultate Studiul preliminar, care a investigat 459 de cazuri, a relevat 41 de cazuri pozitive, stabilind astfel o seroprevalență generală a AgHBs de 8,92±1,33% printre lucrătorii medicali. Analiza pe categorii de vârstă a evidențiat variații semnificative în nivelul seroprevalenței AgHBs. În grupa de vârstă 20-29 de ani, s-a înregistrat o seroprevalență de 5,88±4,03%, iar în rândul lucrătorilor medicali cu vârste între 30 și 39 de ani seroprevalența a fost de 7,95±2,88%. Grupa de vârstă 40-49 de ani a prezentat cel mai ridicat nivel al seroprevalenței, ajungând la 11,46±3,25%. Pentru lucrătorii medicali cu vârste între 50 și 59 de ani, seroprevalența a fost de 9,77±2,57%, iar pentru cei peste 60 de ani a fost de 7,41±2,52%. Nu s-au observat fără diferențe statistice semnificative între grupurile de vârstă (p>0,05). În ceea ce privește diferențele de gen, femeile au înregistrat o seroprevalență de 8,42±1,38%, în timp ce bărbații lucrători medicali au avut un nivel de 12,73±4,49%, fără diferențe semnificative statistice între cele două grupuri (p>0,05). Analiza geografică a arătat că cel mai înalt nivel al seroprevalenței AgHBs a fost înregistrat în zona de Sud, cu 9,93±2,43%, urmat de zona de Nord, cu 9,09±2,61%, și de zona Centrală, unde seroprevalența a fost de 8,02±1,96%, fără diferențe semnificative între acești indicatori (p>0,05). Lucrătorii medicali din mediul urban au prezentat o seroprevalență de 9,01±4,32%, în timp ce cei din zonele rurale au avut o seroprevalență de 7,69±5,23%. Nu s-au observat diferențe semnificative statistice între aceste două grupuri (p>0,05). Concluzii Analiza prezenței markerului AgHBs la lucrătorii medicali indică o variație semnificativă a ratei de infecție în funcție de factorii precum vârsta, genul, zona geografică și mediul de trai. Aceste constatări subliniază diversitatea în răspândirea virusului și necesitatea unor strategii adecvate de prevenire și control pentru a minimiza riscurile de infecție în mediul medical.
metadata.dc.relation.ispartof: Sănătate publică, economie şi management în medicină: Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale” Chișinău, 19-20 septembrie 2024
URI: https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2024/10/CM4101_2024_septembrie_TIPAR-1.pdf
https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30824
ISSN: 1729-8687
Appears in Collections:Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 4(101) / 2024



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback