REABILITAREA POSTOPERATORIE A ARTICULAŢIEI TALOCRURALE

Abstract

Introducere. Fracturile articulaţiei talocrurale necesită o recuperare complexă, având în vedere rolul crucial al acesteia în mers. După intervenţia chirurgicală, este esenţial un program de reabilitare fiziokinetoterapeutică bine structurat pentru a restabili mobilitatea, stabilitatea şi funcţia piciorului. Scop. Lucrarea urmăreşte să evalueze eficienţa unui protocol personalizat de reabilitare postoperatorie a gleznei în restabilirea mobilităţii, forţei musculare şi a funcţiei generale. Material şi metode. Acest studiu de caz s-a bazat pe un singur pacient, urmărind un program individualizat de recuperare. Intervenţiile fiziokinetoterapeu-tice au vizat recâştigarea mobilităţii articulare, restabilirea tonusului muscular şi reluarea mersului normal. Evoluţia a fost monitorizată prin goniometrie şi observaţia capacităţii funcţionale de deplasare. Rezultate. La începutul perioadei de reabilitare, pacienta se confrunta cu limitări importante ale mobilităţii articulaţiei talocrurale, măsurate prin goniometrie: flexie dorsală -5°, flexie plantară 30°, inversie 35°, eversie 50°. Din cauza durerii şi instabilităţii, se deplasa cu bastonul cu sprijin la cot. După o perioadă de fiziokinetoter-apie bine structurate, s-a înregistrat o creştere a amplitudinii de mişcare, mai ales la flexia dorsală, ajungând la 7°, şi eversie, cu 55°. Flexia plantară şi inversia au rămas constante. Pacienta a putut merge pe distanţe considerabile fără sprijin, reflectând o recuperare funcţională eficientă. Concluzii. Intervenţia fiziokinetoterapeutică postoperatorie aplicată în cazul fracturii talocrurale a demonstrat eficienţă în creşterea amplitudinii de mişcare şi în îmbunătăţirea capacităţii funcţionale a pacientei, evidenţiind rolul esenţial al terapiei personalizate în recuperarea posttraumatică.

Introduction. Fractures of the talocrural joint require a comprehensive and complex rehabilitation process due to the joint's crucial role in walking and weight-bearing. Following surgical repair, a structured physiotherapy program is essential to restore mobility, joint stability, and overall foot function. Objective. This study aims to evaluate the effectiveness of a personalized postoperative ankle rehabilitation protocol in restoring mobility, muscle strength, and overall functional capacity. Material and methods. This case study focused on a single patient undergoing a personalized rehabilitation program. Physiokinetotherapeutic interventions aimed to restore joint mobility, recover muscle tone, and resume normal walking. Progress was monitored using goniometry and observation of functional walking capacity throughout the recovery period. Results. At the beginning of the rehabilitation period, the patient showed marked limitations in talocrural joint mobility, measured by goniom-etry: dorsiflexion at -5°, plantar flexion 30°, inversion 35°, and eversion 50°. Due to pain and joint instability, she used an elbow-supported cane while walking. After undergoing a carefully designed physiokinetotherapy program, the range of motion notably improved, especially dorsiflexion increasing to 7° and eversion to 55°. Plantar flexion and inversion remained stable throughout. Eventually, the patient could walk substantial distances without support, indicating effective functional recovery. Conclusion. The postoperative physiokinetotherapy applied to the talocrural fracture case demonstrated significant improvement in range of motion and functional abilities of the patient, emphasizing the critical importance of individualized therapeutic approaches in successful posttraumatic rehabilitation.