Eficienţa măsurilor de reabilitare la pacienţii vârstnici cu BPCO în condiţii de ambulator

Abstract

În ultimii ani, sistemul de ocrotire a sănătăţii autohton a început tot mai mult să se axeze pe ameliorarea calităţii serviciilor medicale prestate pacienţilor vârstnici. Aceasta este determinat de creșterea numărului pacienţilor în vârsta înaintată a populaţiei, când aceștia suferă de cel puţin 6-7 maladii concomitente. Scopul studiului De a studia eficienţa măsurilor de reabilitare la pacienţii vârstnici cu BPCO în condiţiile de ambulator. Material şi metode În studiu au fost incluși 32 pacienţi cu BPCO de gradul II, evoluţie clinică stabilă, cu vârsta inclusă între 61 și 69 ani (vârsta medie fiind de 64,1±1,4 ani), care au fost divizaţi în 2 loturi. Pacienţilor din lotul de bază (n=18) pe fondalul tratamentului tradiţional li s-a administrat un complex de măsuri de reabilitare. Pacienţilor din lotul de control (n=14) li s-a administrat doar tratament tradiţional. Evaluarea simptoamelor clinice s-a efectuat în baza sistemului în puncte. A fost efectuată proba de mers timp de 6 minute conform protocolului standartizat. La fel, s-a efectuat pulsoximetria, ce a permis evaluarea gradului de saturaţie a hemoglobinei din sângele arterial cu oxigen (SpO2 ). Tuturor pacienţilor li s-a efectuat evaluarea nivelului calităţii vieţii prin intermediul chestionarului SF-36. Examinarea pacienţilor s-a efectuat până la iniţierea tratamentului și după finisarea acestuia. Măsurile de reabilitare au constituit kinetoterapia, antrenamente în săli de sport timp de 40 min/zi, consultaţii psihologice, psihoterapia, studierea tehnicii de respiraţie diafragmală. Durata măsurilor de reabilitare a constituit 8 săptămâni. Diferenţa statistică a indicilor a fost veridică conform criteriilor t-Studente, la p<0,05. Rezultatele studiului După cursul de tratament s-a determinat o ameliorare veridică a dinamicii stării clinice a pacienţilor. Astfel, au avut loc: diminuarea dispneei de la 3,4±0,1 puncte până la 2,6±0,2 puncte, (p<0,001); diminuarea tusei de la 2,8±0,3 puncte până la 1,7±0,1 puncte, (p<0,01); creșterea veridică a SpO2 de la 92,6±0,2% până la 95,1±0,4%, (p<0,001); creșterea veridică a distanţei parcurse în timpul probei de mers timp de 6 minute de la 327,2±18,1 m până la 398,9±19,5 m, (p<0,05). Calitatea vieţii pacienţilor, la fel, a suferit schimbări pozitive în urma procesului de tratament. S-a stabilit o ameliorare veridică considerabilă în baza următoarelor criterii: activitatea fizică (PF) de la 34,7±1,3 puncte până la 51,2±1,2 puncte, (p<0,001); starea generală de sănătate (GH) de la 31,8±1,5 puncte până la 54,5±1,7 puncte, (p<0,001); activitatea vieţii (VT) de la 43,8±1,1 puncte până la 59,4±1,4 puncte, (p<0,001); funcţionalitatea socială (SF) de la 55,7±1,3 puncte până la 65,8±1,0 puncte, (p<0,001); funcţionalitatea pe roluri, determinată de starea emoţională (RE) de la 54,3±1,1 puncte până la 68,7±1,0 puncte, (p<0,001), sănătatea psihică (MH) de la 62,7±1,0 puncte până la 74,9±1,1 puncte, (p<0,001), în timp ce indicele de funţionalitate pe roluri, determinat de starea fizică (RP) nu s-a modificat semnificativ: de la 34,6±1,2 puncte până la 39,4±1,8 (p>0,05). La pacienţii din lotul de control, în urma tratamentului administrat nu s-au determinat modificări semnificative ale calităţii vieţii. Concluziile: 1. La pacienţii cu BPCO suferă semnificativ calitatea vieţii, mai ales diminuarea activităţii fizice și limitarea activităţii vitale a problemelor emoţionale și funcţionale. 2. Măsurilor de reabilitare le revine un loc deosebit în păstrarea calităţii vieţii persoanelor vârstnice, și joacă un rol important în profilaxia invalidizării persoanelor de vârsta a treia. Este necesar de a include măsurile de reabilitare în planul monitorizării complexe a pacienţilor cu BPCO.