Boala celiacă la copii

Abstract

Introducere Boala celiacă (BC) este o tulburare autoimună gravă, reprezentată histomorfologic prin afectarea intestinului subţire (în special a jejunului), de la infiltraţie limfoplasmocitară până la atrofia vilozităţilor intestinale, determinată de intoleranţa la gluten şi la proteinele înrudite [3]. Boala celiacă reprezintă una dintre cele mai frecvente tulburări cronice autoimune ale tractului digestiv, afectând aproximativ 1% din populaţia Europei şi Americii de Nord [2, 8]. Prevalenţa acestei boli este mai mare în rândul persoanelor care au rude de gradul întâi cu BC (10-15%), raportul fete:băieţi fiind de 2:1 [6, 4]. Tratamentul pentru această maladie o reprezintă dieta fără gluten, cu toate acestea, răspunsul la terapie este scăzut – la doar 30% dintre pacienţi se constată o ameliorare clinică, iar lipsa complianţei la tratament este principala cauză a simptomelor persistente sau recurente. Obiectivele studiului realizat sunt: 1. Studierea particularităţilor tabloului clinic în boala celiacă la copii. 2. Determinarea modificărilor paraclinice de laborator în boala celiacă la copii. 3. Aprecierea interferenţei dintre particularităţile clinice, paraclinice, serologice şi histologice la pacienţii pediatrici cu boală celiacă. Material şi metode de cercetare A fost desfăşurat un studiu retrospectiv, fiind analizate particularităţile clinice şi de diagnostic paraclinic la 50 de copii cu boală celiacă, internaţi în secţia de gastrologie a IMSP Institutul Mamei şi Copilului pe parcursul anilor 2010–2016. Criteriul de includere: confirmarea serologică a bolii celiace după titrul de anticorpi IgA anti-tTG >10 g/l; IgG anti-tTG <3 g/l; IgA total 0,3-1,2 g/l <12 ani şi 0,8-2,8 g/l pentru 12-15 ani. Culegerea datelor a fost realizată prin metoda extragerii informaţiei din fişele medicale. Investigaţii paraclinice: teste de laborator (testele serologice, AGS, AGU, analiza biochimică a sângelui, coprograma şi determinarea markerilor parazitari); FGDS cu biopsia mucoasei intestinale; examenul radiologic al articulaţiei radiocarpiene, USG organelor abdominale. A fost utilizat programul Microsoft Office Excell 2010 pentru prelucrarea datelor. Rezultate obţinute Raportul băieţi:fete în lotul de studiu este de 1:1. Incidenţă înaltă a celiachiei (36%) a fost observată în grupa de vârstă 0-3 ani şi în cea de 10-18 ani (28%). Ponderea majoră (60%) în structura lotului de studiu conform tipului bolii celiace o constituie boala celiacă forma tipică. În tabloul clinic al pacienţilor, indiferent de grupa de vârstă, s-au întâlnit sindroamele algic, dispeptic şi astenovegetativ în procentaj diferit. Durerea în boala celiacă predomină în regiunea paraombelicală, la categoriile de vârstă 0-3 ani şi 3-7 ani, şi în regiunea epigastrică la grupa de vârstă 10-18 ani. Sindromul dispeptic a fost prezent în 100% cazuri. Semnele sindromului dispeptic precum garguimentele intestinale şi inapetenţa au fost semnalate la toţi pacienţii din lotul de studiu. Sindromul astenovegetativ a fost observat cel mai des în categoria de vârstă 10-18 ani. Toţi pacienţii incluşi în lotul de studiu au boală celiacă confirmată serologic conform titrului de anticorpi, procentul persoanelor la care BC a fost confirmată atât serologic, cât şi prin biopsie constituie 40%. Dintre manifestările biochimice ale celiachiei au fost identificate următoarele sindroame: sindromul anemic – 46% (23 pacienţi), sindromul inflamator nespecific – 24% (12 copii), sindromul citolitic – 28% (14 copii), sindromul de colestază – 26% (13 pacienţi), sindromul enzimatic – 6% (3 bolnavi). Ionograma a fost găsită cu devieri în 14% (7) cazuri; glicemia a jejun mărită – la 10% (5) copii. Complexele imunocirculante (CIC) au fost înalte în 42% (21) cazuri. Analiza variabilelor calitative ale factorilor de risc şi de protecţie a arătat că 62% din respondenţi posedă ca factor de risc un proces inflamator la nivelul intestinului; 46% din pacienţi au ca factor de protecţie alimentarea naturală şi diversificarea după şase luni, pe când 54% au ca factor de risc alimentarea artificială/mixtă, plus diversificarea timpurie. Vârsta medie de diagnosticare în grupul pacienţilor care sunt la regim aglutenic (65,3% sau 17 bolnavi) şi nu prezintă retard în creştere constituie 8,5 luni. Discuţii Spre deosebire de datele epidemiologice, unde raportul fete:băieţi este de 2:1, în lotul de cercetare raportul fete:băieţi este de 1:1. Incidenţă maximă a celiachiei s-a depistat în grupa de vârstă 0-3 ani, aceasta fiind – conform datelor din literatura de specialitate – grupa cu risc major pentru debutul bolii celiace. Majoritatea pacienţilor (60%) din lotul de studiu au fost depistaţi cu boală celiacă forma tipică, ce este caracteristică pentru copiii cu vârsta între 9 şi 24 de luni [1]. Rezultatele cu privire la ponderea prezenţei factorilor de risc şi de protecţie, obţinute în cercetarea noastră, corespund datelor din studiile realizate anterior [5, 6, 7]. Concluzii 1. Boala celiacă la copii debutează cel mai des la vârsta de 6-24 de luni, odată cu introducerea glutenului în alimentaţia copilului, fapt confirmat şi prin ponderea înaltă a pacienţilor din grupa respectivă de vârstă în lotul de studiu. 2. Manifestările clinice în boala celiacă variază în funcţie de forma clinică a celiachiei şi de vârsta pacientului. Au fost evidenţiate trei sindroame predominante: dispeptic, dolor şi astenovegetativ. 3. Testele serologice utilizate în cercetare ca punct de referinţă pentru selecţia pacienţilor constituie primul pas pentru un diagnostic prompt al celiachiei la copiii suspecţi. 4. Vârsta timpurie de diagnosticare, concomitent cu aderenţa strictă la regimul aglutenic, identificarea şi înlăturarea expeditivă a factorilor de risc reduc incidenţa retardului de creştere la copiii cu boală celiacă.