Reabilitarea pulmonară – predictorul calităţii vieţii şi funcţiei pulmonare la pacienţii cu bronşiectazie nonfibroză chistică

Abstract

Bronşiectaziile reprezintă o boală respiratorie progresivă a căilor aeriene, definită anatomic prin dilataţie anormală şi progresivă a bronhiilor, manifestată clinic prin tuse, expectoraţii şi infecţii respiratorii recurente [1]. Este o afecţiune înalt eterogenă în ceea ce priveşte etiologia, severitatea şi evoluţia clinică (1–7). Bronşiectaziile pot avea origine genetică sau dobândită, cel mai frecvent fiind rezultatul unor infecţii ale tractului respirator (bronşiectazii posttuberculoase, aspergiloza bronhopulmonară alergică etc.) [2]. Exacerbările sunt recunoscute a fi evenimente importante în evoluţia naturală a bronşiectaziilor, conducând la progresarea maladiei, la modificări ireversibile la nivelul arborelui bronşic, precum şi la deteriorarea funcţiei pulmonare şi a calităţii vieţii. Rata exacerbărilor diferă de la caz la caz, variind de la 0 la 9 evenimente pe an [3], determinând cheltuieli importante suportate de sistemul medical [4]. Semnificaţia identificării pacienţilor ce prezintă un risc sporit de a dezvolta o nouă exacerbare este ilustrată de numeroase studii clinice care subliniază necesitatea terapiei preventive [3] şi nu în ultimul rând a reabilitării pulmonare (RP) [5]. Componentele de bază ale managementului bronşiectaziilor sunt: confirmarea diagnosticului, cu aprecierea severităţii bolii; tratament specific etiologic (în cazul în care este posibil); evitarea factorilor de risc asociaţi cu exacerbările; kinetoterapie, aerosoloterapie, antibioterapie, medicaţie bronhodilatatoare şi mucolitice; tratament chirurgical (la pacienţii ce întrunesc criteriile necesare) şi tratamentul complicaţiilor [6]. Reabilitarea pulmonară, având un rol-cheie în managementul pacientului cu bronşiectazii, reprezintă un program multidisciplinar [5], cu scop de ameliorare a simptomelor, creşterea toleranţei la efort fizic, scăderea numărului de exacerbări şi spitalizări, îmbunătăţirea calităţii vieţii pacientului, cu oferirea posibilităţii de integrare în societate [7]. Administrarea izolată a tratamentului medicamentos va avea un impact limitat asupra încetinirii progresării bolii şi deteriorării calităţii vieţii şi a capacităţii de muncă la pacienţii cu bronşiectazii. Varietatea tehnicilor de RP, precum şi diversitatea manifestărilor clinico-paraclinice la pacienţii cu bronşiectazii dictează necesitatea alcătuirii unui plan individualizat pentru fiecare pacient [8].