Rezumat: Pacienţii cu metastaze hepatice din cancerul colorectal (CCR) reprezintă o provocare majoră în sănătatea publică cu
aproximativ 1,2 milioane cazuri de CCR anual în lume. Rezecţia metastazelor hepatice de origine colorectală (MHCR) este
singurul tratament care oferă posibilitatea de vindecare şi a prezentat beneficii clare de supravieţuire. Totuşi, doar 10-20% din
pacienţii cu MHCR sunt eligibili de această procedură în avans. Pe parcursul ultimii decade, au avut loc progrese esențiale în
managementul MHCR care vizează trei domenii: oncologia, radiologia şi chirurgia. Aceste progrese au condus la creşterea ratei
de rezecţie până la 20-30% din cazuri cu o supravieţuire de 35-50% la 5 ani. Tratamentul neoadjuvant cu aşa preparate
chemoterapeutice ca irinotecanul şi oxaliplatina şi preparate biologice (bevacizumab, cetuximab, panitumumab) are un rol
important în creşterea numărului de pacienţi eligibili pentru rezecţie secundară. Numărul sau dimensiunea metastazelor sau
chiar prezenţa bolii rezecabile extrahepatice nu trebuie să mai fie o contraindicaţie absolută, iar durata chimioterapiei trebuie să
fie cât mai scurtă pentru a ajunge la rezecţie imediat, ce este posibil din punct de vedere tehnic în absenţa progresului tumorii.
În această situaţie, cel puţin patru cure de chimioterapie de primă linie trebuie administrate, cu verificarea răspunsului tumorii la
fiecare 2 luni. Creşterea interesului în aşa marcheri moleculari ca KRAS şi BRAF, de asemenea va ajuta în stratificarea
populaţiei cu identificarea de pacienţi pentru terapia ţintă. În această revistă a literaturii, noi descriem strategiile oncochirurgicale
curente utilizate la pacienţii cu MHCR rezecabile şi non-rezecabile pentru a facilita atingerea rezecţiei R0 care
include embolizarea venei porte, hepatectomia pe etape şi hepatectomia prin ablaţie cu radiofrecvenţă, beneficiile acestora, cât
şi strategiile viitoare de tratament. În concluzie, participarea unei echipe multidisciplinare în tratamentul MHCR este esenţială
pentru îmbunătăţirea rezultatelor clinice şi de supravieţuire.
Summary: Patients with liver metastases from colorectal cancer (CRC) present a major public health challenge with
approximately, 1.2 million cases of CRC occur yearly worldwide. Resection of colorectal liver metastases (CRLM) is the only
treatment offering the possibility of cure and has been shown to provide clear survival benefits. However, only 10 to 20% of
patients with CRLM are eligible for this procedure upfront. During the last decade, major advances in the management of CRLM
have taken place involving three fields: oncology, radiology and surgery. These advances have increased the resectability rate
to 20-30% of cases with a 5-year survival of 35-50%. Neoadjuvant treatment with chemotherapeutic agents such as irinotecan
and oxaliplatin, and biologic agents (bevacizumab, cetuximab, panitumumab) play an important role in increasing the number of
patients eligible to secondary resection. The number or size of metastases or even the presence of resectable extrahepatic
disease should not be longer an absolute contraindication, and the duration of chemotherapy should be as short as possible to
achieve the resection as soon as technically possible in the absence tumour progression. In this situation, at least four courses
of first-line chemotherapy should be given, with assessment of tumour response every 2 months. Increasing interest in
predictive molecular markers, such as KRAS and BRAF, will also help stratify patient populations to targeted therapy. In this
review, we have described the current oncosurgical strategies employed in patients with resectable and non resectable CRLM
to help achieve R0 resection including portal vein embolization, staged hepatectomies, and hepatectomies with radiofrequency
ablation, their benefits, and future treatment strategies. In conclusion, multidisciplinary team for the treatment of CRLM is
essential for improving clinical and survival outcomes.