Abstract:
Sumar. Pornind de la premisele că cercetarea disciplinează gândirea clinică, iar metodologia cercetării oferă siguranță, în ultimii ani s-a remarcat necesitatea ca pregătirea medicului să includă elemente care să-i permită o abordare
comprehensivă a realității științifice cât mai actuală, prin recurgere la rezultatele
studiilor clinice (Medicina Bazată pe Dovezi). Cercetarea științifică medicală are
două direcții distincte, respectiv, cercetarea fundamentală şi cercetarea clinică.
Ambele sunt necesare atât pentru progresul medicinei în general, cât şi pentru
rezolvarea unor situații care asigură menținerea sau redobândirea stării de sănătate a individului sau a colectivităților. Pentru a realiza o cercetare corectă, cu
caracter multidisciplinar, sunt necesare cunoștințe aprofundate privind metodologia cercetării clinice în care sunt cuprinse şi elementele de bază ale biostatisticii. Pornind de la ideea de cercetare, derularea corectă și organizată a unui studiu
implică elaborarea protocolului care este de fapt planul după care se vor desfășura diversele etape ale cercetării. Strategia de cercetare clinică nu poate fi concepută dacă nu sunt luate în considerare principiile de etică fundamentale, ținându-se cont că studiile sunt efectuate pe indivizi sau populații umane. În cazul
cercetării clinice un criteriu important care asigură respectarea condițiilor etice
este cel care se bazează pe faptul că studiul în sine este util, necesar şi științific
argumentat.
Cuvinte-cheie: , ,
, cercetare clinică, biostatistică, studii clinice, protocol de
studiu, etapele cercetării, Medicina Bazată pe Dovezi, multidisciplinar, etica
cercetării, populații umane.