Abstract:
Introducere. Sindromul tromboembolic pulmonar (STEP) reprezintă o patologie potenţial letală,
cu prevalenţa cazurilor severe – circa 0,5-1,0 cazuri
la 1.000 locuitori pe an. Diagnosticul timpuriu corect
permite administrarea timpurie a tratamentului
trombolitic, ceea ce majorează semnificativ supravieţuirea pacienţilor și previne dezvoltarea hipertensiunii pulmonare arteriale posttromboembolice
și a cordului pulmonar cronic.
Scop: determinarea comparativă a manifestărilor radiologice ale STEP letal și la pacienţii-supravieţuitori.
Material și metode. Studiul retrospectiv a inclus 52 de cazuri de STEP confirmat morfopatologic
și 24 de cazuri de STEP confirmat clinico-radiologic și
ex juvantibus. Grupele de pacienţi au fost omogene
ca vârstă și sex, din punct de vedere etiologic și clinic,
ceea ce a permis o comparaţie directă a rezultatelor
examenului radiologic din ambele loturi.
Rezultate. Manifestările radiologice ale STEP
includ, la etapa timpurie, dilatarea compartimentelor cordului, bombarea arterei pulmonare, apariţia
semnelor Goodwin (hilul pulmonar abrupt), Westermark (abolirea circulaţiei pulmonare) și Zwieffel
(ascensionarea hemidiafragmului ipsilateral). În
continuare se asociază atelectazii discoidale, staza
venoasă centrală, efuziuni pleurale bazale și opacifieri pulmonare. Forma acută a STEP letal a fost
determinată la 3 (5,8%) (pacienţii au decedat timp
de câteva ore după un eveniment nefast). Încă 15
pacienţi au decedat timp de o zi după debutul STEP.
Astfel, din analiza modificărilor fazei a doua vor fi
excluși acești 18 bolnavi și ponderea simptoamelor
va fi raportată la 34 de pacienţi. Incidenţa totală a
semnului Goodwin în grupul celor cu STEP letal a
fost 33/52 (63,5%) [100% (decedaţi în primele ore)
– 87% (decedaţi în prima zi) – 38,2% (decedaţi în
continuare)] versus 7/24 (29,2%) (pacienţii-supravieţuitori) (p<0,05); incidenţa semnului Westermark a
fost 30/52 (57,7%) (100% – 80% – 35,3%) versus 6/24
(25%) (pacienţii-supravieţuitori) (p<0,05); ponderea
semnului Zwieffel a fost 27/52 (51,9%) (100% – 73,3%
– 32,4%) versus 4/24 (16,7%) (pacienţii-supravieţuitori) (p<0,01) și rata atestării radiologice a suprasolicitării a compartimentelor drepte ale cordului a
fost în studiu 31/52 (59,6%) (100% – 80% – 35,3%) versus 6/24 (25%) (pacienţii-supravieţuitori) (p<0,05).
Rata semnelor radiologice, care se dezvoltă la distanţă, a fost următoarea: atelectaziile pulmonare
discoidale – 28/49 (57,1%) [67% (decedaţi în prima
zi) – 52,9% (decedaţi în continuare)] versus 14/24
(58,3%) (pacienţii-supravieţuitori) (p>0,05); staza
venoasă centrală – 25/49 (51,0%) [60% (decedaţi în
prima zi) – 47,1% (decedaţi în continuare)] versus
11/24 (45,8%) (pacienţii-supravieţuitori) (p>0,05) și
apariţia efuziunii pleurale reactive a fost înregistrată
la 26/49 (53,1%) bolnavi [73,3% (decedaţi în prima
zi) – 44,1% (decedaţi în continuare)] versus 12/24
(50,0%) (pacienţii-supravieţuitori) (p>0,05).
Caracteristica opacităţilor pulmonare, care
s-au dezvoltat la circa două treimi din pacienţi în
ambele grupuri, a fost practic similară [26/34 – 76,4%
din cei decedaţi la distanţă mai mult de o zi după
evenimentul tromboembolic versus 16/24 (66,7%)
(p>0,05)], cele mai frecvente fiind formaţiunile
nodulare polimorfe mici, formaţiuni ovalare mari,
opacifieri conform lobului embolizat și opacifiere
„clasică” triangulară. Pentru evoluţia nefavorabilă
au fost caracteristice apariţia opacifierelor noi și /
sau majorarea celor existente la ziua a treia după
STEP. Aproximativ la o pătrime (6/26 – 23,1%) din cei
decedaţi s-au dezvoltat diferite forme de supuraţie
pulmonară, pe când în grupul pacienţilor-supravieţuitori astfel de complicaţii nu au fost depistate.
Concluzii. Prezenţa unor astfel de simptome ca
semnele Goodwin, Westermark și/sau Zwieffel la pacienţii cu STEP suspectat este asociată cu un risc letal
sporit. Manifestările radiologice la etapa timpurie a
STEP au fost mai evidente în grupul pacienţilor cu
embolism pulmonar letal, în comparaţie cu supravieţuitorii (faza acută). În același timp, manifestările
radiologice ale STEP la etapa a doua au fost practic
similare în ambele grupuri (faza subacută), cu excepţia ratei puţin sporite a complicaţiilor purulente
la cei decedaţi.