Abstract:
Introducere. Hipertensiunea pulmonară arterială (HPA) și complicaţia ei – cordul pulmonar cronic
– reprezintă a treia cauză a patologiilor cardiace la
pacienţii cu vârsta peste 50 de ani, după cardiopatia
ischemică și hipertensiunea arterială. Prevalenţa ei
relativă constituie aproximativ 7% din totalul pacienţilor cardiologici, iar ponderea celor spitalizaţi cu
cord pulmonar – circa 20%.
Scop: demonstrarea avantajelor și a dezavantajelor ecocardiografiei și radiografiei în evaluarea
hipertensiunii arteriale pulmonare cronice.Material și metode. Studierea literaturii de
specialitate, precum și analiza corelaţiilor în determinarea gradului hipertensiunii arteriale pulmonare la
83 de pacienţi (studiul perspectiv) care au suferit de
bronhopatie cronică obstructivă (39 de cazuri) sau
de maladii de sistem (44 de cazuri).
Rezultate. Rolul ecocardiografiei în evaluarea
pacienţilor cu HPA constă în stabilirea diagnosticului pozitiv (corelaţie cu datele cateterizării cordului
drept: r = 0,57-0,93) și diagnosticarea diferenţială
(excluderea patologiei asociate a cordului stâng și
a hipertensiunii pulmonare venoase secundare).
Avantajele ecocardiografiei cuprind: caracterul neinvaziv și nedureros în comparaţie cu cateterizarea
cordului drept – standardul de aur în determinarea
presiunii în artera pulmonară; lipsa riscul traumatismului iatrogen și infecţiilor nozocomiale; metoda nu
este asociată cu iradierea, ca metodele radiologice.
Nu necesită o pregătire specială a pacientului. De
asemenea, este o metodă de diagnostic funcţional,
în timp real, ce poate fi utilizată în diagnosticarea
de urgenţă. Nu trebuie uitată posibilitatea efectuării
probelor funcţionale și farmacologice. Metoda permite aprecierea eficacităţii tratamentului, prognosticului, riscului letal și de spitalizare a pacientului.
Contribuie la diagnosticarea complicaţiilor HPA.
Preţul este redus în comparaţie cu toate metodele
imagistice, cu excepţia celor radiologice. Dezavantajele metodei includ: dificultăţi de vizualizare,
provocate atât de particularităţile anatomice individuale (caracterul și amplasarea structurilor toracice),
cât și de modificările patologice eventuale (de ex.,
deplasarea cordului de către emfizemul pulmonar
etc.); subiectivitatea relativă și dependenţa evidentă
de competenţa medicului-diagnostician. Metodele
radiologice convenţionale se aplică, în special, în
diagnosticul diferenţial: excluderea patologiei asociate a cordului stâng și hipertensiunii pulmonare
venoase secundare și confirmarea patologiilor care
pot condiţiona dezvoltarea HPA secundare (pulmonare, reumatologice, osoase etc.).
Analiza repartizării pacienţilor conform gradului
de hipertensiune arterială determinată radiologic și
rezultatele ecocardiografiei a demonstrat că la cei cu
HPA determinată radiologic ca gr. I. a fost depistată
tensiune pulmonară arterială medie (TPAm), egală
cu 25-40 mm Hg. La pacienţii cu HPA determinată
radiologic ca gr. III TPAm a fost > 50 mm Hg în toate
cazurile. În același timp, la bolnavii cu HPA gr. II determinată radiologic, TPAm determinată ecocardiografic a variat semnificativ – de la 30 până la 70 mm
Hg. Studiul statistic a demonstrat existenţa corelaţiei
p<0,01 între gradul HPA determinat radiologic și
valorile TPAm. Concluzii. La momentul actual, ecocardiografia
este o metodă de primă elecţie în evaluarea pacienţilor cu HPA, iar metodele radiologice convenţionale
au un rol complementar în determinarea etiologiei
cordului pulmonar cronic și a complicaţiilor lui.
Comparaţia directă a severităţii HPA a demonstrat
o diferenţiere clară între grupurile de pacienţi cu
HPA gr. I și gr. III, determinată radiologic, și valorile
TPAm.
