Studiul comparativ al ecocardiografiei şi metodelor radiologice convenţionale la pacienţii cu hipertensiune pulmonară arterială

Abstract

Introducere. Hipertensiunea pulmonară arterială (HPA) și complicaţia ei – cordul pulmonar cronic – reprezintă a treia cauză a patologiilor cardiace la pacienţii cu vârsta peste 50 de ani, după cardiopatia ischemică și hipertensiunea arterială. Prevalenţa ei relativă constituie aproximativ 7% din totalul pacienţilor cardiologici, iar ponderea celor spitalizaţi cu cord pulmonar – circa 20%. Scop: demonstrarea avantajelor și a dezavantajelor ecocardiografiei și radiografiei în evaluarea hipertensiunii arteriale pulmonare cronice.Material și metode. Studierea literaturii de specialitate, precum și analiza corelaţiilor în determinarea gradului hipertensiunii arteriale pulmonare la 83 de pacienţi (studiul perspectiv) care au suferit de bronhopatie cronică obstructivă (39 de cazuri) sau de maladii de sistem (44 de cazuri). Rezultate. Rolul ecocardiografiei în evaluarea pacienţilor cu HPA constă în stabilirea diagnosticului pozitiv (corelaţie cu datele cateterizării cordului drept: r = 0,57-0,93) și diagnosticarea diferenţială (excluderea patologiei asociate a cordului stâng și a hipertensiunii pulmonare venoase secundare). Avantajele ecocardiografiei cuprind: caracterul neinvaziv și nedureros în comparaţie cu cateterizarea cordului drept – standardul de aur în determinarea presiunii în artera pulmonară; lipsa riscul traumatismului iatrogen și infecţiilor nozocomiale; metoda nu este asociată cu iradierea, ca metodele radiologice. Nu necesită o pregătire specială a pacientului. De asemenea, este o metodă de diagnostic funcţional, în timp real, ce poate fi utilizată în diagnosticarea de urgenţă. Nu trebuie uitată posibilitatea efectuării probelor funcţionale și farmacologice. Metoda permite aprecierea eficacităţii tratamentului, prognosticului, riscului letal și de spitalizare a pacientului. Contribuie la diagnosticarea complicaţiilor HPA. Preţul este redus în comparaţie cu toate metodele imagistice, cu excepţia celor radiologice. Dezavantajele metodei includ: dificultăţi de vizualizare, provocate atât de particularităţile anatomice individuale (caracterul și amplasarea structurilor toracice), cât și de modificările patologice eventuale (de ex., deplasarea cordului de către emfizemul pulmonar etc.); subiectivitatea relativă și dependenţa evidentă de competenţa medicului-diagnostician. Metodele radiologice convenţionale se aplică, în special, în diagnosticul diferenţial: excluderea patologiei asociate a cordului stâng și hipertensiunii pulmonare venoase secundare și confirmarea patologiilor care pot condiţiona dezvoltarea HPA secundare (pulmonare, reumatologice, osoase etc.). Analiza repartizării pacienţilor conform gradului de hipertensiune arterială determinată radiologic și rezultatele ecocardiografiei a demonstrat că la cei cu HPA determinată radiologic ca gr. I. a fost depistată tensiune pulmonară arterială medie (TPAm), egală cu 25-40 mm Hg. La pacienţii cu HPA determinată radiologic ca gr. III TPAm a fost > 50 mm Hg în toate cazurile. În același timp, la bolnavii cu HPA gr. II determinată radiologic, TPAm determinată ecocardiografic a variat semnificativ – de la 30 până la 70 mm Hg. Studiul statistic a demonstrat existenţa corelaţiei p<0,01 între gradul HPA determinat radiologic și valorile TPAm. Concluzii. La momentul actual, ecocardiografia este o metodă de primă elecţie în evaluarea pacienţilor cu HPA, iar metodele radiologice convenţionale au un rol complementar în determinarea etiologiei cordului pulmonar cronic și a complicaţiilor lui. Comparaţia directă a severităţii HPA a demonstrat o diferenţiere clară între grupurile de pacienţi cu HPA gr. I și gr. III, determinată radiologic, și valorile TPAm.