Abstract:
Scop: evaluarea metodelor de diagnostic radioimagistic în depistarea diverticulilor duodenali.
Materiale și metode. Au fost examinaţi 29 de
pacienţi aflaţi la tratament în IMSP SCR, în perioada
2010-2011. Din numărul total de pacienţi spitalizaţi
cu diverticuli duodenali incluși în studiu, 18 (61%)
au fost bărbaţi și 11 (38%) – femei. Vârsta medie a
pacienţilor a constituit 60 de ani. Din numărul total
de bolnavi cu diverticuli duodenali, 21 (72,41%) erau
persoane apte de muncă. Diagnosticul de diverticul duodenal a fost stabilit în baza: datelor clinice
obiective și subiective; investigaţiilor de laborator;
investigaţiilor radioimagistice noninvazive și minim
invazive.
Rezultate. Diverticulii duodenali cel mai frecvent au fost localizaţi în segmentul D2 (66%), D3
(20%), D4 (10%), D1 (4%). Diverticuli paralaterali au
fost depistaţi în 16 (55,17%) cazuri, 11 (38%) pacienţi
au fost supuși intervenţiei chirurgicale cu înlăturarea diverticulilor duodenali. Cea mai frecventă complicaţie a diverticulilor duodenali la pacienţii examinaţi a
fost diverticulita, întâlnită în 9 (31%) cazuri.
Concluzii. Metoda de elecţie de screening și
diagnostic al diverticulului duodenal s-a dovedit a
fi duodenografia, cu o sensibilitate de 89%, și FGDS,
cu o sensibilitate de 78%. Tomografia computerizată
este utilă pentru aprecierea volumului intervenţiei
chirurgicale. Colangiografia retrogradă precizează
mai clar raporturile diverticulului cu papilla Water
și cu pancreasul.
