Abstract:
Scop: determinarea caracteristicilor de radiodiagnostic ale osteomielitei.
Materiale și metode. Studiul prezintă o analiză
retrospectivă a materialului iconografic și a fișelor de
observaţie a 64 de pacienţi cu osteomielită, aflaţi la
tratament în secţia nr. 5 Traumatologie septică a Spitalului Clinic Republican de Traumatologie și Ortopedie,
în perioada septembrie 2011 – martie 2012.
Rezultate. Din lotul total de pacienţi – 47 (73%)
bărbaţi și 17 (27%) femei – , 64% aveau osteomielita
cronică, 34% – osteomielita acută, 2% – osteomielita
cronică Gare. Pacienţii prezentau următoarele acuze:
durere în membrul afectat 89%, tumefiere localizată
78%, durere la mișcarea articulaţiei adiacente 79%,
limfadenopatie regională 42% cazuri. Investigaţiile
radiologice au depistat localizare mai frecventă a
afecţiunii la nivelul oaselor lungi; afectarea femurului
în 36% de cazuri, tibiei – 27%, humerusului – 18%,
radiusului – 12%, claviculei – în 7% cazuri.
Din studiul efectuat s-au determinat următoarele semne radiologice ale osteomielitei: edemaţierea ţesuturilor moi – 92% cazuri, osteoscleroză
localizată – 98%, creșterea osului în grosime – 95%,
reacţia periostală – în 97% cazuri, sechestre – 12 %,
osteoliză – în 7% cazuri.
Concluzie. Radiodiagnosticul clasic în osteomielită este folositor doar în stadiile avansate, când
tratamentul este destul de complicat și pacientul
este supus unor intervenţii chirurgicale laborioase.
