Radiodiagnosticul osteomielitei

Abstract

Scop: determinarea caracteristicilor de radiodiagnostic ale osteomielitei. Materiale și metode. Studiul prezintă o analiză retrospectivă a materialului iconografic și a fișelor de observaţie a 64 de pacienţi cu osteomielită, aflaţi la tratament în secţia nr. 5 Traumatologie septică a Spitalului Clinic Republican de Traumatologie și Ortopedie, în perioada septembrie 2011 – martie 2012. Rezultate. Din lotul total de pacienţi – 47 (73%) bărbaţi și 17 (27%) femei – , 64% aveau osteomielita cronică, 34% – osteomielita acută, 2% – osteomielita cronică Gare. Pacienţii prezentau următoarele acuze: durere în membrul afectat 89%, tumefiere localizată 78%, durere la mișcarea articulaţiei adiacente 79%, limfadenopatie regională 42% cazuri. Investigaţiile radiologice au depistat localizare mai frecventă a afecţiunii la nivelul oaselor lungi; afectarea femurului în 36% de cazuri, tibiei – 27%, humerusului – 18%, radiusului – 12%, claviculei – în 7% cazuri. Din studiul efectuat s-au determinat următoarele semne radiologice ale osteomielitei: edemaţierea ţesuturilor moi – 92% cazuri, osteoscleroză localizată – 98%, creșterea osului în grosime – 95%, reacţia periostală – în 97% cazuri, sechestre – 12 %, osteoliză – în 7% cazuri. Concluzie. Radiodiagnosticul clasic în osteomielită este folositor doar în stadiile avansate, când tratamentul este destul de complicat și pacientul este supus unor intervenţii chirurgicale laborioase.