Summary. The certified cause of cryoglobulinemia
vasculitis (CV) is chronic HCV infection, yet it is
not unique and other possible etiologies remain less
understood.
Actualitate. Cea mai certificată cauză a vasculitei
crioglobulinemice (VC) este infecţia cronică HCV,
totuşi ea nu este unica, iar alte eventuale etiologii
rămân mai puţin elucidate.
Scopul lucrării. În studiul de faţă ne-am propus
să urmărim cele mai frecvente premise etiologice la
pacienţii cu VC.
Material şi metode. Au fost luaţi în studiu 80
de pacienţi cu VC (56 femei şi 24 bărbaţi), cu limitele
de vârstă cuprinse între 17 şi 55 de ani. Investigaţiile
efectuate: determinarea crioglobulinelor mixte, hemoleucograma,
bilirubina, ALAT, ASAT, PCR, ASL-O,
FR, de asemenea markerii HBV, HCV, HCD: HBsAg,
antiHBsAg, antiHBcor sumar, HBeAg, antiHCV,
antiHDV, ADN HBV, ARN HCV (calitativ).
Rezultate. Din 80 de pacienţi cu VC, 49 (61,25%)
au fost depistaţi HCV pozitivi, cu replicare activă a
virusului. Dintre ei 3 persoane aveau ciroză hepatică,
iar vasculita a avut o evoluţie mai îndelungată, recidivantă.
La alţi 15 (18,75%) bolnavi au fost pozitivi
markerii HBV, dar nu a fost observată o corelaţie
obligatorie a severităţii vasculitei cu fazele replicative
ale virusului sau cu intensitatea citolizei: HBeAg a fost depistat la 6 persoane, ADN HBV pozitiv – la
9, la 5 a fost pozitiv numai antiHBcor sumar, iar la 4
– HBsAg + anti HBcor sum. Infecţie asociată au avut
alte 4 persoane: 2 – HBV+HDV şi 2 – HCV + HBV, dar
manifestările clinice ale VC nu au fost mai severe
decât în monoinfecţii. Din ceilalţi 12 bolnavi care
nu au fost depistaţi cu infecţie virală hepatotropă, 6
(7,5%) persoane au avut titru crescut al ASL-O (1: 250
– 1:1200) şi focare de infecţie cronică orofaringeană.
La aceşti bolnavi au fost observate unele particularităţi
clinice ale VC: la toţi a fost prezent sindromul
Raynaud, frecvent cu acrodermatită, subfebrilitate,
artralgii fugace, 2 cazuri de artrită, iar erupţiile cutanate
au fost mai puţin extinse, fără ulceraţii. În rândul
pacienţilor cu infecţii hepatotrope (15 p.) a fost de
asemenea depistat un titru crescut al ASL-O, la majoritatea
din ei era prezent sindromul Raynaud (14 p.)
şi acrodermatita (5 p.). 3 pacienţi cu VC sufereau de
artrită reumatoidă, 2 din ei aveau semne clinice de
sindrom Sjogren, iar 1 suferea şi de hepatită cronică
HCV. La 6 persoane a fost stabilit diagnosticul de VC
primară, nedescoperindu-se careva potenţiali factori
etiologici, iar evoluţia bolii a fost ceva mai severă, cu
erupţii mai extinse şi ulceraţii.
Concluzii. În majoritatea cazurilor (64, 80%) VC
este secundară infecţiilor hepatice cronice – HCV,
HBV. VC la pacienţii cu HBV a fost remarcată mai
frecvent decât în relatările din literatură (18,75%),
iar expresia ei clinică nu a avut corelaţie directă cu
replicarea virusului şi cu nivelul crioglobulinemiei.
În 7,5% cazuri VC s-a dezvoltat la paceinţii cu infecţii
cronice orofaringiene şi titru crescut de ASL-O, iar
scenariul clinic a avut unele particularităţi. Manifestările
clinice şi evoluţia VC nu sunt omogene, sunt
influenţate de factorul etiologic, fapt ce sugerează
un mecanism patogenetic divers.
