Corelaţii etiologice în vasculita crioglobulinemică

Abstract

Summary. The certified cause of cryoglobulinemia vasculitis (CV) is chronic HCV infection, yet it is not unique and other possible etiologies remain less understood.

Actualitate. Cea mai certificată cauză a vasculitei crioglobulinemice (VC) este infecţia cronică HCV, totuşi ea nu este unica, iar alte eventuale etiologii rămân mai puţin elucidate. Scopul lucrării. În studiul de faţă ne-am propus să urmărim cele mai frecvente premise etiologice la pacienţii cu VC. Material şi metode. Au fost luaţi în studiu 80 de pacienţi cu VC (56 femei şi 24 bărbaţi), cu limitele de vârstă cuprinse între 17 şi 55 de ani. Investigaţiile efectuate: determinarea crioglobulinelor mixte, hemoleucograma, bilirubina, ALAT, ASAT, PCR, ASL-O, FR, de asemenea markerii HBV, HCV, HCD: HBsAg, antiHBsAg, antiHBcor sumar, HBeAg, antiHCV, antiHDV, ADN HBV, ARN HCV (calitativ). Rezultate. Din 80 de pacienţi cu VC, 49 (61,25%) au fost depistaţi HCV pozitivi, cu replicare activă a virusului. Dintre ei 3 persoane aveau ciroză hepatică, iar vasculita a avut o evoluţie mai îndelungată, recidivantă. La alţi 15 (18,75%) bolnavi au fost pozitivi markerii HBV, dar nu a fost observată o corelaţie obligatorie a severităţii vasculitei cu fazele replicative ale virusului sau cu intensitatea citolizei: HBeAg a fost depistat la 6 persoane, ADN HBV pozitiv – la 9, la 5 a fost pozitiv numai antiHBcor sumar, iar la 4 – HBsAg + anti HBcor sum. Infecţie asociată au avut alte 4 persoane: 2 – HBV+HDV şi 2 – HCV + HBV, dar manifestările clinice ale VC nu au fost mai severe decât în monoinfecţii. Din ceilalţi 12 bolnavi care nu au fost depistaţi cu infecţie virală hepatotropă, 6 (7,5%) persoane au avut titru crescut al ASL-O (1: 250 – 1:1200) şi focare de infecţie cronică orofaringeană. La aceşti bolnavi au fost observate unele particularităţi clinice ale VC: la toţi a fost prezent sindromul Raynaud, frecvent cu acrodermatită, subfebrilitate, artralgii fugace, 2 cazuri de artrită, iar erupţiile cutanate au fost mai puţin extinse, fără ulceraţii. În rândul pacienţilor cu infecţii hepatotrope (15 p.) a fost de asemenea depistat un titru crescut al ASL-O, la majoritatea din ei era prezent sindromul Raynaud (14 p.) şi acrodermatita (5 p.). 3 pacienţi cu VC sufereau de artrită reumatoidă, 2 din ei aveau semne clinice de sindrom Sjogren, iar 1 suferea şi de hepatită cronică HCV. La 6 persoane a fost stabilit diagnosticul de VC primară, nedescoperindu-se careva potenţiali factori etiologici, iar evoluţia bolii a fost ceva mai severă, cu erupţii mai extinse şi ulceraţii. Concluzii. În majoritatea cazurilor (64, 80%) VC este secundară infecţiilor hepatice cronice – HCV, HBV. VC la pacienţii cu HBV a fost remarcată mai frecvent decât în relatările din literatură (18,75%), iar expresia ei clinică nu a avut corelaţie directă cu replicarea virusului şi cu nivelul crioglobulinemiei. În 7,5% cazuri VC s-a dezvoltat la paceinţii cu infecţii cronice orofaringiene şi titru crescut de ASL-O, iar scenariul clinic a avut unele particularităţi. Manifestările clinice şi evoluţia VC nu sunt omogene, sunt influenţate de factorul etiologic, fapt ce sugerează un mecanism patogenetic divers.