Summary. Vasoconstrictive effect of Endotelin-1 (ET-
1), the role of Prostaglandin E-2 (PGE-2) in regulation
of renal blood flow were evaluated at 82 patients with
liver cirrhosis. The results show the vasoconstrictive
effect of ET-1 with it significantly increased level and
the inhibited levels of PGE-2 in decompensated cirrhosis,
that produce negative effects on renal blood
flow.
Actualitate. Perfuzia renală compromisă
determină sensibilitatea rinichiului la modificările
hemodinamice şi la intervenţia toxinelor, manifestându-
se prin modificarea activităţii agenţilor
vasoconstrictori şi vasodilatatori la nivelul circulaţiei
renale. Elucidarea modificărilor de eliberare endogenă a prostaglandinelor renale şi contribuţia
ET-1 la instalarea tulburărilor hemodinamicii renale
la pacienţii cu ciroză hepatică necesită studii
suplimentare.
Scopul lucrării: estimarea valorilor serice ale
PGE-2 şi ET-1 la pacienţii cu ciroză hepatică, cu scopul
de a elabora scheme moderne de prevenire şi tratament
medicamentos al perturbărilor funcţionale
renale în ciroza hepatică.
Materiale şi metode. Au fost luaţi în studiu 82
de pacienţi cu ciroză hepatică clasele Child-Pugh A,
B, C (vârsta medie de 51,5±1,56 ani), inclusiv 12 pacienţi
diagnosticaţi cu SHR. ET-1 şi PGE-2 în ser au fost
determinate prin metoda imunoenzimatică ELISA.
Rezultate. S-a constatat că valorile PGE-2, comparativ
cu grupul de control, scad odată cu avansarea
cirozei hepatice, când perfuzia renală este compromisă,
efectul vasodilatator al PGE-2 se micşorează
semnificativ. Scăderea ratei de filtraţie glomerulară
se asociază cu creşterea valorii ET-1, cu hiponatriemia,
scăderea răspunsului la diuretice şi instalarea
edemelor refractare la tratament diuretic.
Concluzii. Sinteza PGE-2 în rinichi este inhibată
de perturbările hemodinamice renale odată
cu avansarea cirozei hepatice, ceea ce se manifestă
prin micşorarea valorilor PGE-2 în ser. Se constată
creşterea valorilor ET-1 ca cel mai marcat vasoconstrictor
cunoscut la pacienţii cu ciroză hepatică clasa
Child–Pugh C. Scăderea ratei de filtrare glomerulară
se asociază cu creşterea valorii ET-1, hiponatriemie,
prezenţa edemelor refractare la pacienţii cu ascită
marcată.