Abstract:
Obiectivul studiului: Lucrarea se referă la studiul
complex al speciei Cynara scolymus L. (rom. Anghinare),
familia Asteraceae, în vederea elaborării documentaţiei
analitice de normare a calităţii pentru produsul
vegetal Cynarae folium, obținut de la plantele
anghinarie, cultivate în condiţiile pedo-climatice ale
Republicii Moldova. Anghinarea este o plantă, erbacee,
perenă, originară din bazinul Marii Mediteraneene.
Produsul vegetal de anghinare este descris în
Farmacopeea Romană, Europeană, a Marii Britanii,
Africană şi se referă în exclusivitate la frunzele bazale
ale plantei. Dat fiind faptul ca anghinarea dezvoltă în al
2-lea an de vegetaţie şi frunze tulpinale ne-am propus
valorificarea lor ca sursă de produs vegetal cu acţiune
hepatoprotectoare şi hipolipemiantă, complementar
frunzelor bazale.
Material şi metode: În vedrea cercetării s-a folosit
material vegetal reprezentat de frunze mature din rozeta
bazală şi frunze tulpinale de anghinare recoltate
în faza de înflorire din colecţia Centrului de Cultivare
a Plantelor Medicinale a Universităţii de Medicină
şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. Studiul calităţii
produselor vegetale a cuprins următorii parametri:
cercetarea identităţi prin examenul macroscopic şi
microscopic; cercetarea indicilor numerici: pierderea
prin uscare, substanţe solubile, cenuşa totală şi cenuşa
insolubilă în acid clorhidric 100g/l, factorul de îmbibare,
limita de fier şi metale grele; analiza cantitativă a
principiilor active.
Rezultate: Examenul macroscopic a pus în evidenţă
elemente morfologice de identificare a produsului
vegetal. Examenul microscopic a secţiunilor transversale
a frunzelor tulpinale de anghinare a reliefat în
premieră principalele caractere morfo-anatomice de
identificare (1), rezultatele examinării microscopice
a frunzelor bazale completează datele modeste existente
în literatura de specialitate. Cercetarea indicilor
numerici a fost efecutată conform cerinţelor monografiilor
Farmacopeii Române ed. a X-a (FR X), în 3
repetări, datele obţinute au fost prelucrate satistic. Testul
Pierdere prin uscare, efectuat în etuvă după metoda
descrisă în FR X, capitolul IX.C.15 prezintă pentru
frunzele bazale 6,8%(±0,91), pentru frunzele tupinale
5,3%(±1,92). Determinarea Substanţelor solubile (FR
X, cap. IX.D.8.) – la 100 g frunze bazale 30,9%(±2,3),
la 100 g frunze tulpinale – 26,8%(±2,1). Cenuşa totală
(FR X, cap. IX.C.7.) – frunze bazale 12,5%(±1,5), frunze
tulpinale 12,4%(±1,6); Сenuşa insolubilă în acid clorhidric
100g/l – pentru ambele tipuri de frunze valoarea
obţinută nu depăşeşte 4 %. Factorul de îmbibare a fost
determinat după metoda descrisă în capitolul IX.D.5.
a FR X, valoare medie atât pentru frunele bazale cât şi
pentru frunzele tulpinale este 9. Limita de fier şi metale
grele (FR X, cap.IX.C.13.) în frunze bazale – 0,0018%
și cele tulpinale – 0,0010%. Determinarea cantitativă
a principiilor active a inclus evaluarea totalului flavonoidic
prin metoda spectrofotometrică descrisă în
monografia Cynarae folium a FR X cât şi determinarea
totalului polifenolic prin aplicarea reactivului Folin–
Ciocalteu. Totalul flavonoidic în recalcul la rutozidă
pentru frunzele bazale este de 1,7%(±0,2), pentru
frunzele tulpinale 1,6%(±0,58); totalul polifenolic în
recalcul față de acidul galic pentru frunzele bazale –
4,3%(±0,65), pentru cele tulpinale – 3,9%(±0,72).
Concluzii: Rezultatele cercetărilor au confirmat
calitatea produsului vegetal Cynarae folium, obținut
de la plantele de anginarie Cynara scolymus L., cultivate
în Republica Moldova, care corespunde cerinţelor
Farmacepeii Române, ed. a X-a. Aceasta ne-a permis
să recomandăm utilizarea frunzelor tulpinale ca sursă
suplimentară de materie primă, pe lângă cele bazale,
pentru producerea fitopreparatelor cu conţinut de extract
standardizat din anghinare.
Description:
Catedra Tehnologia medicamentelor, Catedra Farmacognozie şi Botanică farmaceutică, Facultatea Farmacie, IP USMF “Nicolae Testemiţanu”, Republica Moldova, Catedra Tehnologie farmaceutică şi biofarmacie, Facultatea Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, Cluj-Napoca, Romania