Abstract:
Obiectivul studiului. Topinambur (Helianthus tuberosus L.) este o plantă
din familia Asteraceae, cunoscută prin valoarea ei nutritivă
dar și utilizată în medicina populară. Compoziţia
chimică și proprietăţile farmacologice a tuberculilor de
topinambur sunt reflectate pe larg în literatură, în timp
ce sunt puţine date referitor părţilor aeriene, care pot fi
colectate odată cu roada subterană.
Scopul studiului a fost evaluarea speciei Helianthus
tuberosus L. fam. Asteraceae, întâlnită în flora Republicii
Moldova, ca sursă potenţială de noi produse farmaceutice.
Materiale și metode.
Mostrele diferitor părţi ale plantelor de topinambur
au fost prelevate din flora spontană din diferite zone a
Republicii Moldova.
În lucru s-au utilizat cromatograful de lichide cu
detector UV cu șir de diode (DAD) din seria „Agilent
1260”, detector ESI-MS „API 150EX” (Perkin Elmer),
spectrofotometrul „Lambda 25” (Perkin Elmer).
Analiza substanţelor individuale de origine polifenolică
s-a efectuat prin metoda HPLC. Pentru dozarea
substanţelor tanante și a sumei compușilor fenolici s-a
utilizat metoda spectrofotometrică bazată pe reacţia de
culoare cu reactivul fosfomolibdenowolframic și recomandată
de Farmacopeia Europeană. Adăugător s-a determinat
conţinutul sumar al flavonoidelor prin spectrofotometria
complecșilor cu clorură de aluminiu, metodă
descrisă în farmacopeia Republicii Belarus.
Pentru identificarea principiilor farmacologic active
s-au utilizat substanţe de referinţă, parametrii de retenţie
cromatografică, spectrele UV și de masă ale compușilor
individuali și produselor de hidroliză acidă a acestora,
precum și datele din literatură.
Rezultate.
Pentru efectuarea studiului s-au ales condiţii optime
de analiză HPLC. Metodele farmacopeice de dozare a flavonoidelor
și substanţelor tanante au fost adaptate pentru obiectul de studiu. S-a elaborat tehnica de preparare a
mostrelor vegetale, care permite efectuarea tuturor testelor
fizico-chimice cu o singură probă preparată.
În mostrele studiate de topinambur au fost depistate
două grupe de substanţe farmacologic active: acizi hidroxicinamici
și glicozide flavonolice.
Grupa acizilor hidroxicinamici se găsește în cantităţi
maxime în frunze, muguri și inflorescenţe (3-5%), mai
puţin – în organele subterane (0,6-1,4%), și mai puţin
– în tulpini (0,2-0,4%). Au fost identificaţi 9 compuși
principali din această grupă: 3 izomeri ai acidului cafeoilchinic,
4 izomeri ai acidului dicafeoilchinic, acidul
p-cumaroilchinic și acidul 5-feruloilchinic. Compoziţia
calitativă și cantitativă a acestui grup de compuși activi
este foarte asemănătoare cu cea din frunze de anghinară
(Cinara scolymus L.), recunoscută ca planta cu proprietăţi
hepatoprotectoare. Faptul dat presupune prezenţa
acestor proprietăţi farmacologice și pentru produsele extractive
de topinambur.
Grupa flavonolilor este prezentată de glicozide cvercetină
și kaempferol. Această grupă predomină în frunze
(cca 1%), în alte organe aeriene se găsește în cantităţi
mici, dar lipsește în organele subterane. Datorită prezenţei
glicozidelor flavonolice, frunzele de topinambur pot
avea proprietăţi antiinflamatoare și reparative.
Substanţele tanante practic lipsesc în toate organele
plantei.
Luând în vedere compoziţia calitativă și cantitativă a
substanţelor farmacologic active, precum și repartizarea
biomasei dintre diferite organe ale plantei, putem considera
frunzele de topinambur mai atrăgătoare pentr-un
studiu fitochimic și farmacologic mai profund.
Concluzii.
Datorită conţinutului înalt ai acizilor hidroxicinamici
și glicozidelor flavonolici, părţile aeriene de topinambur,
în special frunzele, prezintă un interes ca sursa potenţială
a noilor preparate fitoterapeutice cu proprietăţi hepatoprotectoare
și antiinflamatoare.
