Studiul fitochimic al principiilor farmacologic active în topinambur (Helianthus tuberosus L.)

Abstract

Obiectivul studiului. Topinambur (Helianthus tuberosus L.) este o plantă din familia Asteraceae, cunoscută prin valoarea ei nutritivă dar și utilizată în medicina populară. Compoziţia chimică și proprietăţile farmacologice a tuberculilor de topinambur sunt reflectate pe larg în literatură, în timp ce sunt puţine date referitor părţilor aeriene, care pot fi colectate odată cu roada subterană. Scopul studiului a fost evaluarea speciei Helianthus tuberosus L. fam. Asteraceae, întâlnită în flora Republicii Moldova, ca sursă potenţială de noi produse farmaceutice. Materiale și metode. Mostrele diferitor părţi ale plantelor de topinambur au fost prelevate din flora spontană din diferite zone a Republicii Moldova. În lucru s-au utilizat cromatograful de lichide cu detector UV cu șir de diode (DAD) din seria „Agilent 1260”, detector ESI-MS „API 150EX” (Perkin Elmer), spectrofotometrul „Lambda 25” (Perkin Elmer). Analiza substanţelor individuale de origine polifenolică s-a efectuat prin metoda HPLC. Pentru dozarea substanţelor tanante și a sumei compușilor fenolici s-a utilizat metoda spectrofotometrică bazată pe reacţia de culoare cu reactivul fosfomolibdenowolframic și recomandată de Farmacopeia Europeană. Adăugător s-a determinat conţinutul sumar al flavonoidelor prin spectrofotometria complecșilor cu clorură de aluminiu, metodă descrisă în farmacopeia Republicii Belarus. Pentru identificarea principiilor farmacologic active s-au utilizat substanţe de referinţă, parametrii de retenţie cromatografică, spectrele UV și de masă ale compușilor individuali și produselor de hidroliză acidă a acestora, precum și datele din literatură. Rezultate. Pentru efectuarea studiului s-au ales condiţii optime de analiză HPLC. Metodele farmacopeice de dozare a flavonoidelor și substanţelor tanante au fost adaptate pentru obiectul de studiu. S-a elaborat tehnica de preparare a mostrelor vegetale, care permite efectuarea tuturor testelor fizico-chimice cu o singură probă preparată. În mostrele studiate de topinambur au fost depistate două grupe de substanţe farmacologic active: acizi hidroxicinamici și glicozide flavonolice. Grupa acizilor hidroxicinamici se găsește în cantităţi maxime în frunze, muguri și inflorescenţe (3-5%), mai puţin – în organele subterane (0,6-1,4%), și mai puţin – în tulpini (0,2-0,4%). Au fost identificaţi 9 compuși principali din această grupă: 3 izomeri ai acidului cafeoilchinic, 4 izomeri ai acidului dicafeoilchinic, acidul p-cumaroilchinic și acidul 5-feruloilchinic. Compoziţia calitativă și cantitativă a acestui grup de compuși activi este foarte asemănătoare cu cea din frunze de anghinară (Cinara scolymus L.), recunoscută ca planta cu proprietăţi hepatoprotectoare. Faptul dat presupune prezenţa acestor proprietăţi farmacologice și pentru produsele extractive de topinambur. Grupa flavonolilor este prezentată de glicozide cvercetină și kaempferol. Această grupă predomină în frunze (cca 1%), în alte organe aeriene se găsește în cantităţi mici, dar lipsește în organele subterane. Datorită prezenţei glicozidelor flavonolice, frunzele de topinambur pot avea proprietăţi antiinflamatoare și reparative. Substanţele tanante practic lipsesc în toate organele plantei. Luând în vedere compoziţia calitativă și cantitativă a substanţelor farmacologic active, precum și repartizarea biomasei dintre diferite organe ale plantei, putem considera frunzele de topinambur mai atrăgătoare pentr-un studiu fitochimic și farmacologic mai profund. Concluzii. Datorită conţinutului înalt ai acizilor hidroxicinamici și glicozidelor flavonolici, părţile aeriene de topinambur, în special frunzele, prezintă un interes ca sursa potenţială a noilor preparate fitoterapeutice cu proprietăţi hepatoprotectoare și antiinflamatoare.