Barierele cu care se confruntă fetele/femeile cu dizabilităţi locomotorii din RM în exercitarea drepturilor sale sexuale şi reproductive (DSR)

Abstract

Relevanţa subiectului: Fetele/femeile cu dizabilităţi întâlnesc multe obstacole în calea exercitării DSR fiind deseori stigmatizate, discriminate şi constrânse în luarea deciziilor ce ţin de viaţa privată, sexualitate, sănătate sexuală şi reproductivă, relaţiile de cuplu şi naşterea copiilor. La nivel naţional nu există statistici despre sănătatea sexuală şi reproductivă a femeilor cu dizabilităţi. Materiale şi metode: În scopul determinării lacunelor şi a suportului necesar în exercitarea DSR de către femeile/fetele cu dizabilităţi, CIDSR a desfăşurat o cercetare calitativă focusând-se pe grupul de femei cu dizabilităţi locomotorii. Au fost analizate cunoştinţele în domeniu, experienţa de accesare/prestare a serviciilor de planificare familială şi sănătate reproductivă, studiat cadrul legal, normativ şi instituţional relevant. În cadrul cercetării au participat 26 fete/femei cu dizabilităţi locomotorii, 12 membri de familie, 11 asistenţi sociali şi 18 medici de familie. Au fost organizate discuţii în focus grup la Hânceşti, Edineţ, Cahul şi Chişinău, cu completarea chestionarului elaborat separat pentru fiecare grup de intervievaţi. Rezultate: Deşi din perspectiva femeilor şi membrilor de familie, sursa principală de informare ar trebui să fie lucrătorii medicali, urmaţi de membri de familie şi asistenţi sociali, multe dintre femei se informează din internet şi mass media. Majoritatea femeilor intervievate au avut cel puţin o dată experienţa unui comportament discriminatoriu din partea lucrătorilor medicali fiindu-le negată existenţa vieţii sexuale, fiind sfătuiţi să nu nască copii pe motiv de dizabilitate, fiindu-le refuzat examenul ginecologic sau consilierea. Lipsa accesului fizic către instituţiile medicale şi a utilajului adaptat necesităţilor, dar şi nivelul scăzut de pregătire a personalului medical sunt alte bariere accentuate. Lucrătorii medicali nu lansează discuţii despre DSR cu persoanele cu dizabilităţi şi nici asistenţii sociali motivând lipsa timpului. Concluzii: Chiar dacă legislaţia RM garantează respectarea DSR ale persoanelor cu dizabilităţi, acestea întâlnesc obstacole multiple în exercitarea drepturilor sale. Eforturile se cer a fi concentrate în sensibilizarea şi instruirea lucrătorilor medicali, asistenţilor sociali, membrilor de familie şi a persoanelor cu dizabilităţi despre DSR precum şi asigurarea accesului fizic în instituţiile medicale şi sociale relevante.