Abstract:
Introducere. Bărbatul tînăr, aflat la primele experienţe sexuale, este afectat în mod deosebit de succesul şi impresia pe
care o va lăsa sau „ar trebui să o lase” asupra partenerei sale. Astfel tînarul, în special la prima sa experienţă sexuală, este
dominat de ideea social-inspirată, că prima experienţă este acel „moment de glorie a sa” cînd acesta îi va demonstra partenerei
adevarata sa performanţă sexuală. Iar în cazul unui eşec, tînarul se va supune unei autocritici cu impact negativ asupra funcţiei
sale erectile, adesea fiind necesară implicarea specialistului pentru depăşirea problemei.
Scopul lucrării. Trasarea mesajelor cheie, necesar a fi transmise tinerilor în cadrul sesiunilor de educare-informare în
domeniul sănătăţii sexuale, pentru prevenirea disfuncţiilor erectile psihogene corelate cu anxietatea de performanţă sexuală.
Rezultate. Funcţia erectilă este un proces complex, fiziologic şi psihologic, care poate fi uşor perturbat în urma unor
disfuncţii organice sau psihogene. Pornind de la incidenţa sporită a disfuncţiilor erectile de cauză psihogenă la tineri, am încercat să analizăm factorii psiho-sociali specifici Republicii Moldova, care predispun în mod deosebit tinerii spre anumite disfuncţii
sexuale: lipsa educaţiei sexuale în familie sau şcoală, lipsa unei vieţi sexuale stabile, impactul sporit al ideilor sociale cu referire
la performanţă sexuală, etc. Fenomenul de anxietate sexuală de performanţă, trebuie privit ca un proces complex cu implicare
cognitivă, afectivă, comportamentală şi psihologică a tînarului. Factorul trigger al anxietăţii de performanţă poate fi orice stimul
sexual (invitaţie de a avea o relaţie sexuală, o imagine sexuală sau chiar slăbirea durităţii peniene în timpul actului sexual) pe
care bărbatul îl asociază cu capacitatea ori incapacitatea sa erectilă. Dacă acest stimul sexual este asociat cu careva gînduri
negative (dependente de experienţa personală precedentă) impactul va duce la un eşec erectil curent. Mecanismul eşecului
erectil ca urmare a anxietăţii de performanţă poate fi determinat de atenţia diminuată asupra plăcerii sexuale cu sporirea tonusului musculaturii peniene prin mecanism simpatic.
Concluzii. Disfucţia erectilă ca urmare a anxietăţii de performanţă este frecvent întilnită la tineri, dificil de tratat, dar uşor de
prevenit prin mesaje corecte transmise în educarea sexuală a tinerilor.