dc.description.abstract |
Introducere. Hemoragia post-partum (HPP) ca şi cauză directă a deceselor materne, reprezintă 27% la nivel global, în special înţările în curs de dezvoltare, cu resurse economice scăzute. HPP va continua să rămână o problemă actuală,
cu repercusiuni asupra vieţii pacientei prin: atonia uterină (26,5%), apoplexia utero-placentară (21,3%), rupture uterină (19,5%), retenţia de resturi placentare (16%), placenta praevia (12,5%), placenta adherens (2,5%), laceraţiile căilor de naştere (1,8%) etc.
Scopul studiului a constat în evaluarea conduitei cazurilor clinice diagnosticate cu HPP în Republica Moldova.
Material şi metode. Am efectuat un studio retrospectiv descriptiv, pe un eşantion de 57 paciente cu HPP ≥1500 ml, menajate în cadrul IMSP IMşiC şi IMSP SCM nr. 1 pe parcursul anilor 2014-2016.
Rezultate şi discuţii. Vârsta medie a lăuzelor a constituit 27±3ani. În peste 50% cazuri, femeile au fost secundipare (29 cazuri – 50,9%). În 30 cazuri (52,6%), s-a determinat istoric obstetrical complicat. Cicatrice pe uter au prezentat 20 paciente (35,1%). În 33 cazuri (57,9%), pacientele au prezentat istoric somatic complicat. Evoluţia sarcinii s-a
complicat prin preeclampsie severă 8 cazuri (14,0%). În 42 cazuri (73,7%) sarcina a finalizat prin operaţie cezariană, din cauza cicatricei pe uter după operaţie cezariană anterioară (19 cazuri – 45,2%), fiind apreciate cazuri cicatrice după ≥2 intervenţii şi/sau insuficienţa cicatricei. Cauzele legate de patologia placentei s-au atestat în: 14 (24,6%) cazuri prin placenta accreta, în 10 (17,5%) cazuri prin placenta praevia şi în 7 (12,3%) cazuri prin dezlipirea prematură a placentei normal inserate. În 6 (10,5%) cazuri, extracţia fătului a avut loc prin placenta cezareea. HPP datorate resturilor placentare au fost în 3 cazuri (5,2%), atonia uterină a fost apreciată într-un caz (1,8%). Alte 9 paciente (15,8%) au suportat laceraţii profunde ale vaginului şi perineului, iar într-un caz (1,8%) a avut loc ruptura de uter. Cea mai înaltă rată a HPP i-a revenit placentei accreta (14 cazuri – 24,6%), incidenţa acestei patologii crescând alarmant în ultimii ani. Volumul
estimat al hemoragiei a fost: <2000 ml – în 20 cazuri (35,1%); între 2000-2500 ml – în 25 cazuri (43,9%); între 2501-3000 ml – în 8 cazuri (14,0%) şi >3000 ml – în 4 (7,0%) cazuri. Subestimarea volumului de sângerare a constituit 500 ml în 5 (8,8%) cazuri, între 500-1000 ml – în 7 cazuri (12,3%), iar ≥1000 ml – într-un caz (1,8%). La 35 paciente
(61,4%) a fost stabilit sindromul CID, în cadrul căruia s-au determinat: hematom retroperitoneal la 7 (15,6%) lăuze; hemoragii din vasele mici ale ligamentului lat – 2 (3,5%) femei; hematom al vaginului – într-un caz (1,8%).
Concluzii. HPP practic în jumătate din cazuri sunt favorizate de patologia de inserţie a placentei, ultima fiind determinată de creşterea ratei de naşteri prin operaţie cezariană. Mortalitatea şi morbiditatea maternă sunt reduse dacă naşterea este realizată de o echipă multidisciplinară competentă, care acordă ajutor medical specializat printr-o abordare
standartizată. |
en_US |