Abstract:
Generalităţi. Histerectomia reprezintă unul dintre principalii timpi al tratamentului chirurgical complex în formele severe de prolaps genital, chiar dacă nu rezolvă problema defectelor de statică pelvină.
Scopul studiului. Evaluarea eficacităţii histerectomiei totale vaginale ca parte componentă a tratamentului chirurgical al formelor severe de prolaps genital.
Material şi metode. Pe parcursul ultimilor 5 ani în cadrul secţiei ginecologie a Centrului Perinatologic Bălţi histerectomia totală vaginală, în diverse modificaţii, a fost efectuată la 59 de paciente:
a) în 25 cazuri a fost efectuată histerectomia vaginală asociată cu colpectomie extinsă, asociată cu obliterarea fundului de sac Douglas şi miorafi a înaltă a ridicătorilor anali;
b) în 23 cazuri a fost efectuată colpectomia parţială cu colpoperineorafia posterioară şi miorafia ridicătorilor anali cu păstrarea funcţionalităţii vaginului;
c) în 11 cazuri histerectomia a fost efectuată la pacientele fără prolaps genital, indicaţiile fiind fi bromioamele asociate cu metroragii persistente sau cu hiperplazii benigne şi leziuni precanceroase de endometru, cu examen biopsic preoperator obligatoriu.
Rezultate. În perioada postoperatorie accidente grave, aşa ca lezarea vezicei urinare sau a rectului n-au fost înregistrate. În 13,56% cazuri au fost constatate hemoragii din spaţiul de clivaj, în 6,78% cazuri au fost constatate hematoame vaginale şi perineale, în 5,08% cazuri s-a înregistrat supurarea plăgii perineale, iar în 28,8% cazuri au fost diagnosticate
tulburări tranzitorii de micţiune imediat dupa operatie. Recidive ale prolapsului pereţilor vaginali de diverse grade au fost diagnosticate la 7 paciente (11,8%).
Concluzie. Rezultatele au demonstrat o eficienţă înaltă a utilizării histerectomiei vaginale ca prim timp operator la pacientele cu forme severe de prolaps genital.
Description:
Centrul Perinatal, IMSP SCM Bălţi, Catedra Obstetrică şi Ginecologie, USMF „Nicolae Testemiţanu”, Al VI-lea Congres Național de Obstetrică și Ginecologie cu participare internațională, 13-15 septembrie 2018, Chișinău, Republica Moldova