Abstract:
Introducere Sensibilizarea la acarieni este una dintre cele mai frecvente cauze de alergie perenă. Manifestările clinice pot fi respiratorii, dar și digestive sau sistemice. Sunt
descriși 38 de alergeni din acarienii din praf. Moleculele 1, 2 și 23 sunt alergenele majore cu potential imunogen mare. Acarienii cei mai importanti clinic: sunt
Dermatophagoides pteronyssinus și Dermatophagoides farinae, care conțin alergeni majori: Der p1, Der f 1, Der p2, Der f 2, Der p 23, Der f23.
Sensibilizarea devreme către Der p/f 1 și Der p/f 23 reprezintă markeri pentru dezvoltarea astmului la copii. Pentru pacienții cu AB și RA este mai frecventă
sensibilizarea la Der p/f 1, Der p/f 2, Der p/f 5, Der p/f 23. Alergenul minor Der p/f 10 (tropomiozină) răspunde de reactivitatea încrucișată cu crustaceele,
gândacii de bucătărie și helminții (Anisakis și Ascarida). Prezența IgE specifice la Der p/f 10 poate releva o alergie la produse de mare. Valori de IgE s crescute
la creveți, pot fi depistate la persoane care nu au consumat niciodată creveți, explicația fiind reactivitatea încrucișată cu tropomiozinele acarieniilor din praful de
casă. În regiunile cu prevalență crescuta a helminților, AB este asociat cu reactivitatea încrucișată dintre tropomiozina din acarieni și helminți [3,4,5]. Scopul lucrării Analiza particularităților de sensibilizare la alergenele moleculare a
acarienilor din praful de casă la pacienți cu alergii respiratorii (rinită
alergică și astm) din Republica Moldova. Materiale şi metode În studiul descriptiv, retrospectiv, a fost inclus un lot de 100 de pacienți cu rinită alergică și astm bronșic, vârsta
medie 32 ani, 55% femei și 45% bărbați. A fost analizat nivelul de IgE total și profilul de sensibilizare pentru
acarieni cu ajutorul testului alergologic multiplex ALEX. Au fost analizate sensibilizările pe componentele
moleculare (alergene majore și minore). Datele au fost prelucrate cu Microsoft Excel. Concluzii Cel mai frecvent sensibilizarea la acarienii din praful de
cas[ se manifestă la pacienți cu vârsta cuprinsă între 28 și
37 de ani.
Der p2 și Der f2 sunt moleculele din acarieni care produc
cel mai frecvent sensibilizare la pacienții cu alergii
respiratorii.
Sensibilizare la alți acarieni este mult mai rară.
Acest aspect poate avea importanță clinică inclusiv în
strategia de evitare a expunerii cât și a posibilităților de
selectare a imunoterapiei cu alergeni.
Description:
Disciplina de Pneumologie și alergologie, Departamentul Medicină internă, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, Chișinău, Republica Moldova,
IMSP Asociația Medicală Teritorială Botanica