Abstract:
Introducere. Disfagia postoperatorie (DP) în urma unei
fundoplicații laparoscopice (FL) este un fenomen comun și
autolimitant în primele săptămâni postoperatorii (Fig1.).
Totuși 8-35% dintre pacienți suferă de disfagie postoperatorie
persistentă (DPP) cu o durată mai mare de 12 săptămâni [1].
Scopul. De a aprecia posibilitățile
curative la pacienții cu DPP după FL,
operați pentru boala de reflux
gastroesofagian (BRGE) și hernie hiatală.
Materiale și metode. Lotul studiat a inclus 160 pacienți cu
BRGE, operați în perioada 2012-2019 în Clinica Chirurgie
generală-semiologie nr.3. Femeile au constituit 99 paciente
(61,8%), bărbații – 61 pacienți (38,2%). Vîrsta pacienților a
variat între 19 și 76 ani (media 52 ani). Majoritatea
pacienților – fundoplicație Nissen-Rossetti laparoscopică.
Rezultate. 70 (46%) pacienți au prezentat DP,
care s-a rezolvat fără tratament specific în
decurs de până la 4 săptămîni. La 2 pacienți
(Fig.2.) s-a remarcat DPP, cu durata de peste 3
luni, care au necesitat intervenții curative.
1 caz – dilatare endoscopică repetată cu balon
(Fig.3). În alt caz, DPP a impus reoperația prin
abord deschis. La 7 ani de follow-up - controlul
simtomelor BRGE și lipsa disfagiei (Fig 4.).
Concluzii. DP reprezintă o complicație specifică în urma FL, cu tendința spre
autorezolvare în decurs de 4 săptămîni. Totuși, în cazul DPP sunt necesare metode
endoscopice de tratament, iar la eșecul acestora poate fi impusă operația repetată.