Rezumat.
Luând în consideraţie faptul,
că în instituţiile medicale sunt
diagnosticaţi un număr anumit
de donatori potenţiali de organe,
tratamentul adecvat al
acestor pacienţi are o importanţă
majoră pentru prelevare
şi transplantare. Odată ce a
fost apreciată „moartea cerebrală”,
„tratamentul pacientului" este considerat ca „tratamentul
donatorului de organe”. Cunoaşterea proceselor patofiziologice care
survin până şi după moartea cerebrală vor contribui esenţial la
aplicarea terapiei intensive, în scopul evitării instabilităţii microcirculatorii
şi afecţiunilor ischemice ale organelor. Ventilarea mecanică
şi evitarea hipotensiei sunt proceduri terapeutice destul de
esenţiale, însă şi alte modificări clinice necesită a fi preîntâmpinate
şi tratate (hipotermia, diabetul insipid, diverse coagulopatii, diselectrolitemii,
etc.).
Summary.
Taking into consideration the
fact that hospitals miss a significant
number of potential
organ donors theirs correct
treatment is one of the most
important moments in the process
of organ retrieve l/transplantation.
Immediately after
the diagnosis of death the „patient
treatment” becomes the „organ donor treatment”. The knowledge
of the pathophysiological events that precede and follow brain
death facilitates early and adequate intensive treatment, preventing
severe circulatory imbalance and ischaemic organ damage. Mechanical
ventilation and prevention/treatment of hypotension are the
most important therapeutic procedures, but other clinical events
(hypothermia, diabetes insipidus, coagulation defects, electrolytic
imbalance) due to the irreversible loss of the feed-back regulatory
mechanisms must be meticulously treated.
