Dinamica progresării miopiei la pacienții cu ambliopie anizometropică în cadrul tratamentului ortokeratologic combinat cu terapia vizuală

Abstract

Summary. Myopia is one of the most common eye disorders, with a high incidence and prevalence worldwide. Currently, according to the literature, one of the most effective methods of treatment in stopping the progression of myopia is orthokeratological treatment. Anisometropic amblyopia was clinically identified in 1743 by George Louis Leclerc, Count of Buffon, who proposed a treatment that is still applied today. Anisometropic amblyopia continues to be treated by optical correction applied separately or in combination with occlusion or other therapies.

Actualitate. Miopia este etichetată drept una dintre cele mai frecvente tulburări oculare, cu o incidență și o prevalență ridicate la nivel mondial. În prezent, conform literaturii de specialitate, una dintre cele mai eficiente metode de tratament în stoparea progresării miopiei este tratamentul ortokeratologic. Ambliopia anizometropică a fost identificată clinic în 1743 de către George Louis Leclerc, Count de Buffon, care a propus un tratament aplicat și în prezent. Ambliopia anizometropică continuă să fie tratată prin corecție optică aplicată separat sau în combinație cu ocluzie sau alte terapii. Scopul studiului. Evaluarea progresării miopiei la pacienții cu ambliopie anizometropică care au efectuat tratament ortokeratologic combinat cu terapia vizuală. Metode. Cazurile clinice au fost divizate în patru loturi a câte 16 ochi, în dependență de gradul miopiei (mic sau mediu) și prezența sau lipsa ambliopiei. Rezultate. Aplicarea tratamentului combinat timp de 3 ani a determinat stoparea miopiei conform sferoechivalentului de la 0,94 D până la 0,28 D la pacienții cu ambliopie și miopie de grad mic și de la 0,93 D până la 0,06 la cei fără ambliopie. Valorile axei antero-posterioare au avut o dinamică similară, diferențele fiind statistic semnificative (p<0,001). La pacienții cu miopie de grad mediu evoluția miopiei a avut o dinamică asemănătoare, însă mai semnificativă la pacienții fără ambliopie: de la 1,54 D până la 0,06 D, în comparație cu pacienții cu ambliopie – de la 1,38 D până la 0,28 D. După 3 ani de studiu, gradul de anizometropie s-a redus de la 3,43 D până la 3,18 D (p>0,05), corelația dintre gradientul anual de progresare a miopiei și gradul anizometropiei fiind directă (R² = 0,8846). Acuitatea vizuală corijată în funcție de gradul ambliopiei a avut, de asemenea, o dinamică pozitivă: de la 0,63 până la 0,97 în cazurile cu ambliopie de grad mic și de la 0,26 până la 0,72 în cazurile cu ambliopie de grad mediu, diferența statistică între loturi fiind înalt veridică (p<0,001). Volumul absolut de acomodare a avut dinamică comparativă și s-a majorat de la 7,0 până la 12,0 la pacienții cu ambliopie de grad mic și de la 2,2 până la 9,5 la pacienții cu ambliopie de grad mediu. Diferențele statistice dintre rezultatele obținute au fost înalt veridice (p<0,001). Concluzii. Studiul efectuat a demonstrat că la pacienții cu ambliopie gradientul anual de progresare a miopiei a fost statistic semnificativ mai mare în comparație cu pacienții fără ambliopie, indiferent de gradul miopiei.